Parteneriat Ford – Petrom

OMV Petrom, producător de ţiţei şi gaze din sud-estul Europei, şi Ford România, filială a grupului american Ford Motor Company, au semnat un memorandum de înţelegere pentru dezvoltarea unui parteneriat strategic.

foto: Jean-Mihai Pâlșu

Primele demersuri în cadrul parteneriatului vizează alimentarea cu carburanţi Petrom, produşi în România, a noilor autoturisme Ford EcoSport.

Producția noului model a fost lansată oficial pe 12 octombrie, la fabrica Ford din Craiova. Vehiculele produse la Craiova pleacă din fabrică alimentate iniţial cu carburanţi Petrom.

În incinta fabricii de la Craiova va funcţiona o staţie de alimentare cu carburanţi Petrom, destinată liniei de producţie.

Cooperarea dintre cele două branduri porneşte de la acţiuni comerciale comune – cum ar fi alimentarea cu carburanţi Petrom a autovehiculelor produse la fabrica Ford din Craiova şi va continua cu analiza nevoilor de mobilitate ale tinerelor familii din România, printr-un studiu de piaţă dedicat.

O altă direcţie de cooperare vizează implicarea în iniţiative comune pentru dezvoltarea învăţământului profesional. O primă activitate comună a avut deja loc, prin participarea inginerilor de la Ford la sesiunea dedicată mecanicilor din Tabăra Meseriaşilor din Ţara lui Andrei.

“Acest memorandum reprezintă punctul de plecare pentru colaborarea viitoare între Petrom, brandul de încredere al românilor şi Ford, două branduri importante în peisajul de afaceri românesc, amândouă activând în industrii cu un impact semnificativ asupra dezvoltării economice a României. În cazul Petrom, vorbim de investiţii de circa 1 miliard de euro pe an şi contribuţii la bugetul de stat de circa 2 miliarde de euro anual. Prin parteneriate strategice, cum este cel cu Ford România, avem un contact direct cu industria auto, foarte importantă pentru noi în calitate de producători de carburanţi.”, a declarat Mariana Gheorghe, CEO OMV Petrom.

John Oldham, preşedintele Ford România a declarat: “De la preluarea fabricii, în 2008, Ford a investit peste 1 miliard de euro în operaţiunile de producţie din România, transformând Craiova într-un centru de producţie de prima clasă pentru vehicule şi motoare. Ford are angajament puternic faţă de România, iar noi ne-am dedicat energia nu doar pentru a dezvolta produse remarcabile, ci şi pentru a face diferenţa şi pentru a crea valoare adăugată pentru întreaga industrie auto la nivel naţional. Parteneriatul cu OMV Petrom este unul din paşii strategici pe care i-am făcut, în contextul dezvoltării continue a Ford în Craiova şi în regiune. În acelaşi timp, apreciem foarte mult potenţialul echipelor noastre şi lucrurile benefice pe care le putem face împreună pentru toţi românii”.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.