GEFCO România, subsidiara Grupului GEFCO, jucător global în logistica industrială și lider european în logistica automobilelor, anunță extinderea parteneriatului său cu Automobile Dacia.
„Automobile Dacia este unul dintre cei mai de încredere parteneri GEFCO, alături de care am construit o colaborare solidă pe termen lung, astfel că suntem încântați să anunțăm extinderea acesteia. Potrivit planului strategic de dezvoltare al GEFCO Group, prioritatea numărul 1 este aceea de a face parte din strategia de dezvoltare a clienților noștri. Avem convingerea că acest parteneriat cu baze solide va susține pe mai departe dezvoltarea regională și operațională a Automobile Dacia, consolidând, în același timp, abilitatea noastră de a satisface cerințele clienților noștri prin oferirea de excelență operațională și prin gestionarea eficientă a costurilor acestora,” a declarat Jérôme Chevrolet, Area Manager pentru regiunea Balcanilor și Director General al GEFCO România și Bulgaria.
Pe lângă soluțiile de transport feroviar și rutier către Franța, Spania, Portugalia și Italia, oferite pe parcursul ultimilor nouă ani, GEFCO România asigură pentru Dacia, unul dintre principalii săi clienți, transporturile către zona Benelux și alte piețe internaționale.
Prin această extindere a colaborării dintre cele două companii, GEFCO România oferă Automobile Dacia servicii de logistică, facilitând livrarea pe cale ferată către Belgia a vehiculelor produse de Dacia la Mioveni. GEFCO România va oferi, de asemenea, soluții de transport pentru distribuția vehiculelor finite la reprezentanțele Dacia din zona Benelux, Marea Britanie, țările nordice și piețele din America de Sud.
APROAPE UN DECENIU DE TRANSPORTURI DE VEHICULE FINITE DACIA
Bazele solide ale parteneriatul dintre GEFCO România și Automobile Dacia au fost puse în anul 2008, când GEFCO România a devenit primul operator logistic responsabil de transporturile feroviare ale Dacia, odată cu reluarea livrării de vehicule finite pe calea ferată de către producătorul auto.
Prima etapă a acestei colaborări a constat în demararea operării de către GEFCO România a transporturilor feroviare de automobile Dacia către piețe din vestul Europei precum Franța, Spania și Portugalia, utilizând ruta Pitești-Constanța. În primăvara anului 2008, s-a adăugat și Italia destinațiilor anterioare ale vehiculelor finite produse de Dacia.
În anul 2013, a fost făcut un nou pas în dezvoltarea parteneriatului dintre cele două companii, GEFCO România operând atât transporturile feroviare ale vehiculelor finite Dacia către Franța, cât și distribuția locală către reprezentanțele Dacia din centrul și nordul Franței. Mai mult, în anul următor, GEFCO România a preluat complet operarea transporturilor Dacia înspre și dinspre Europa Centrală și de Vest.
INVESTIREA RESURSELOR NECESARE CONDUCE LA REZULTATE EXTRAORDINARE
Pentru a asigura cele mai bune servicii de transport pentru Dacia, GEFCO România a repartizat mai multe echipe de șoferi dedicate uzinei Dacia de la Mioveni – echipe responsabile de preluarea autovehiculelor la punctul de plecare al transportului pe cale ferată și încărcarea acestora în vagoanele de tren. GEFCO România a alocat parteneriatului cu Automobile Dacia o medie de peste 150 de vagoane de tren și peste 200 de camioane.
În urma investițiilor de resurse și know-how în cadrul parteneriatului cu Automobile Dacia, GEFCO România are capacitatea de a gestiona fluctuațiile de volum din fluxurile de producție și din diferite perioade ale ciclului industrial, reușind să creeze între fluxuri sinergiile necesare pentru a oferi soluții logistice la parametri constanți. Cei 70 de ani de experiență în transportul feroviar al vehiculelor finite este un atu important care permite GEFCO România să ofere Automobile Dacia, ca și tuturor clienților săi, cele mai bune soluții logistice pe parcursul întregului lanț de distribuție .
DEZVOLTAREA VIITOARE A UNEI COLABORĂRI FRUCTUOASE
Parte a planului de dezvoltare a parteneriatului GEFCO România – Automobile Dacia, ambele companii iau în considerare extinderea cooperării lor în domeniul transporturilor navale și în extinderea rețelei naționale de distribuțe Dacia în România.
GEFCO
GEFCO România oferă o gamă largă de servicii logistice și de transport clienților săi din domeniul automobilelor, producției industriale, echipamentelor electronice, petrolului și gazelor naturale și FMCG.
Înființată în 2005, GEFCO România este astăzi una dintre principalele subsidiare din regiuna Balcanilor ale GEFCO Group, totalizând 112 angajați în toate cele 7 locații ale sale.
Performanța pe care GEFCO o oferă clienților se bazează pe experiența dobândită de-a lungul ultimilor 65 de ani, în special în industria automobilelor, unul dintre cele mai complexe și solicitante sectoare. Prezentă în 150 de țări, GEFCO se află în topul celor 10 Grupuri europene. A obținut o cifră de afaceri de 4,2 miliarde de euro în 2016 și are 12.000 de angajați. Cu peste 300 de afaceri peste tot în lume, GEFCO își dezvoltă activitatea pe cinci continente.
Website: https://ro.gefco.net/ro
Groupe Renault Romania
Constructor de automobile din anul 1898, Grupul Renault este prezent în 127 de ţări şi a vândut aproximativ 3,2 milioane de vehicule în 2016. Pentru a răspunde marilor provocări tehnologice în viitor şi a continua strategia de creştere rentabilă, Grupul se sprijină pe dezvoltarea sa la nivel internaţional. Grupul Renault România este singura companie care integrează toate activităţile specifice construcţiei automobilului, ceea ce a condus la o performanță economică susținută și la o varietate de oferte de recrutare pentru specializări diferite pentru: studii client, design, inginerie, testare, fabricaţie, logistică, comercializare, servicii de business, post-vânzare, finanţare. Grupul Renault România a depășit anul trecut pragul de 5 miliarde de euro ca cifră de afaceri.
Aflat în centrul gamei Global Access (gama din care fac parte modelele Dacia, produse pe platforma industrială de la Mioveni), Grupul e lider pe piaţa locală cu mărcile Dacia şi Renault. Cei 16.700 de angajaţi ai Grupului Renault România inovează în ceea ce priveşte produsele şi bunele practici, fiind recunoscuţi pentru profesionalismul lor.