Salariile brute în rândul companiilor private au crescut în medie cu 12% în acest an, cea mai mare rată din ultimii 15 ani, pe fondul încercării firmelor de a compensa nivelul record al inflației, dar și în contextul unei piețe a muncii foarte competitive, potrivit studiului salarial PayWell 2022 realizat de PwC România.
Precizările ZIUA CARGO:
Pentru anul 2023, companiile private anticipează o creștere medie a salariilor brute de 9,3%
„Creșterile salariale sunt semnificative, depășind 10% în multe sectoare, cu procente pe care nu le-am mai văzut în ultimii 15 ani, chiar dacă nu au compensat erodarea cauzată de inflație. Presiunile pentru creșterea salariilor vor continua și în următorul an, însă ne așteptăm la procente ușor mai mici, în contextul perspectivelor incerte cu privire la creșterea economică. Observăm totuși că tot mai multe companii evaluează sustenabilitatea acestor majorări și accelerează alte măsuri de eficientizare și creștere a productivității”, a declarat Oana Munteanu, director People&Organisation, PwC România.
Conform estimărilor companiilor respondente, cea mai mare creștere medie a salariilor, de circa 18%, a fost operată în sectorul asigurărilor, urmat de retail cu 16,6%, centre de servicii cu 11%, industria farmaceutică cu 10,5%, bănci cu 10,5%, tehnologie cu 9,3% și industrie cu 6,6%.
Cele mai mari venituri salariale medii continuă să se înregistreze în sectorul de tehnologie, urmat în ordine de leasing, centre de servicii, industrie, bănci, sectorul farmaceutic, asigurari și retail.
Studiul reflectă și diferențe demografice în abordarea pachetelor de remunerare. Cea mai bine plătită grupă de vârstă este cea cuprinsă între 44 și 54 de ani, categoria 26-43 de ani fiind la un nivel apropiat.
Uitându-ne la diferența de gen, observăm un decalaj de 23% între plata femeilor și a bărbaților. La fiecare un leu pe care un bărbat îl câștigă o femeie ar câștiga 0,76 lei, ceea ce înseamnă că, în continuare, femeile tind să ocupe roluri mai slab plătite.
În același timp, angajații cu performanțe ridicate sunt plătiți cu 8% până la 15% mai mult decât restul angajaților, la fel și cei care au o vechime mai mare în firmă.
Beneficii: Zilele de concediu suplimentare, pe primul loc
După ce ani la rândul în topul beneficiilor s-au aflat tichetele de masă, în actuala ediție a raportului, zilele suplimentare de concediu au urcat pe primul loc, fiind urmate de aceste tichete, iar apoi de abonamentele medicale, bonusuri cu ocazii speciale, program flexibil și, marele absent din ultimi ani, evenimentele pentru angajați (de tip team building).
Ponderea medie a beneficiilor din total pachet salarial este undeva la 5%, destul de redus față de statele din vestul Europei. Angajații au început să aprecieze și alte beneficii în afara c„elor devenite tradiționale. Ca tendință, au scăzut beneficiile precum mașina de companie, decontarea transportului, comunicații mobile, pentru că telefonul nu mai este considerat chiar un beneficiu, ci o necesitate. Se observă însă o creștere a beneficiilor din zona de timp liber și wellbeing (stare de bine), de la vouchere de vacanță, la sesiuni de terapie sau vinerea cu program redus”, a arătat Mădălina Trif, senior manager People&Organisation PwC România.
Despre PayWell 2022
În cadrul studiului salarial şi de beneficii PayWell România 2022 au fost intervievate peste 180 de companii din industrie, banking, farmaceutic, retail, IT&C, BPO, asigurări și leasing.