UNTRR salută revizuirea Directivei permiselor de conducere, dar solicită prevederi clare privind stabilirea vârstei minime de 18 ani a șoferilor de camion și facilitarea angajării șoferilor extra comunitari, având în vedere criza acută de forță de muncă din transporturile rutiere.
Precizările UNTRR:
Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România – UNTRR salută propunerea Comisiei Europene (CE) de modernizare a normelor privind permisele de conducere, prezentată pe 1 martie 2023, însă solicită prevederi clare pentru revizuirea Directivei permiselor de conducere privind reducerea vârstei minime a șoferilor de camion și facilitarea angajării șoferilor extra comunitari, care să ofere firmelor de transport rutier măsuri reale de reducere a crizei acute de forță de muncă din transporturile rutiere, semnalate constant autorităților și Comisiei Europene de către industria transporturilor rutiere.
Deși CE propune ca tinerii sa obțină permisul și să poată conduce acompaniat camioane de la 17 ani, cu toate acestea menține vârsta minimă de 21 ani pentru permisul C+E și numai prin derogare permite reducerea vârstei minime la 18 ani. UNTRR solicită Comisiei Europene stabilirea fără echivoc a vârstei minime de 18 ani pentru șoferii profesioniști de camion (permis C+E) complet pregătiți, atât pentru transportul rutier național, cât și internațional.
România este printre țările europene cele mai afectate de criza șoferilor profesioniști având un deficit estimat de 71.000 posturi neocupate în 2022. La nivel global, deficitul estimat de IRU în 2022 este de peste 2,6 milioane de șoferi profesioniști. Totodată, rata șomajului în rândul tinerilor români (15-24 ani) a atins cel mai ridicat nivel în septembrie 2022 (21,3%), cu mult peste rata medie a șomajului în rândul tinerilor de 14,5% în UE.
Lipsa tot mai mare de șoferi reprezintă o amenințare reală pentru mobilitatea și lanțurile de aprovizionare din România și din UE, iar principalele soluții solicitate de UNTRR sunt:
– angajarea tinerilor de la vârsta de 18 ani ca șoferi de camion.
– angajarea șoferilor profesioniști extracomunitari, oferind o soluție imediată transportatorilor rutieri care au nevoie de forță de muncă deja calificată.
Vârsta minimă de 18 ani pentru șoferii de camion în UE
Propunerea CE privind permisele de conducere menține vârsta minimă de 21 ani pentru obținerea permiselor categoria C, CE deși:
– CE precizează că vârsta minimă se poate reduce la 18 ani pentru șoferii de camion care dețin certificat de competență profesională (CCP) conform Directivei 2022/2561 privind calificarea inițială și formarea periodică a conducătorilor auto profesioniști.
– CE a recomandat, de asemenea, să se permită tinerilor de 17 ani să înceapă formarea prin însoțirea șoferilor experimentați și prin stagii de ucenicie. Totodată CE propune vârsta minimă de 16 ani pentru eliberarea permisului de conducere categoria AM, A1 și B1.
UNTRR consideră că Directiva UE privind permisele de conducere trebuie să stabilească clar vârsta minimă de 18 ani pentru obținerea permiselor categoria C, CE și nu prin derogare, pentru a se putea asigura o aplicare armonizată la nivel european care să ofere o soluție reală de reducere a crizei șoferilor profesioniști în România și în UE.
Propunerea CE ar trebuie să aibă în vedere și faptul că 18 state europene au stabilit deja vârsta minimă de 18 ani pentru șoferii profesioniști de camioane, printre care și România alături de Austria, Cehia, Germania, Danemarca, Estonia, Franța, Grecia, Croația, Ungaria, Irlanda, Lituania, Olanda, Polonia, Portugalia, Slovenia, Suedia și Marea Britanie. Reamintim că România a adoptat recent Legea care permite tinerilor sã obținã permisul de conducere pentru categoriile C și CE la vârsta de 18 ani, la solicitarea UNTRR.
Facilitarea angajării șoferilor din țări terțe
Propunerea recentă a CE de revizuire a directivei privind permisele de conducere are potențialul de a facilita accesul șoferilor din țări terțe pe piața UE, răspunzând numeroaselor demersuri ale UNTRR de sprijinire a angajării de șoferi profesioniști nerezidenți în UE. Astfel, propunerea CE deschide o nouă cale pentru armonizarea cerințelor privind recunoașterea permiselor de conducere din afara UE, însă lista țărilor și condițiile concrete trebuie să fie determinată în continuare pe baza unor criterii clare.
UNTRR solicită CE să prevadă măsuri concrete de facilitare a preschimbării permiselor de conducere și a angajării rapide a șoferilor profesioniști nerezidenți care au experiență de operare a transporturilor rutiere în UE, provenind din țări extracomunitare care sunt membre ale Conferinței Europene a Miniștrilor de Transport (CEMT) în cadrul Forumului Internațional pentru Transport (ITF) al OCDE sau semnatare ale Acordurilor și Convențiilor ONU privind transporturile rutiere, printre care Acordul AETR privind activitatea echipajelor vehiculelor care efectuează transporturi rutiere internaționale, Acordul ADR privind transportul rutier internațional al mărfurilor periculoase, Acordul ITP privind adoptarea unor condiții uniforme pentru inspecțiile tehnice periodice ale vehiculelor cu roți și recunoașterea reciprocă a acestor inspecții, Convenția CMR și eCMR, Convenția vamală TIR privind transportul internațional de mărfuri sub acoperirea carnetelor TIR.