La sediul Guvernului au fost semnate, în 12 septembrie, contractele de finanţare pentru achiziționarea a peste 1.200 de microbuze electrice destinate transportului a aproape 213.000 de elevi din tot atâtea localități.
Finanțarea, în valoare de 250 de milioane de euro, fără TVA, provine din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). După semnarea contractelor, autorităţile locale vor demara demersurile necesare pentru achiziţia efectivă a microbuzelor şi livrarea lor, a declarat ministrul Educației, Ligia Deca.
„Ţinta estimată la momentul redactării PNRR a fost de 3.200 de microbuze, însă suma alocată a fost raportată exclusiv la costurile unui microbuz de tip 8+1 locuri. Ulterior, autorităţile publice locale au semnalat, succesiv, nevoia de microbuze mult mai mari, de cel puţin 16+1 locuri, având în vedere efectivele mari de elevi. Am susţinut constant această solicitare, în pofida dificultăţilor asociate costurilor cel puţin duble faţă de estimarea iniţială. Am făcut, aşadar, eforturi să suplimentăm cu încă 50 de milioane de euro alocarea financiară a investiţiei – de la 200 la 250 de milioane de euro, fără TVA. De asemenea, v-am cerut dumneavoastră, am cerut ajutorul şi sprijinul consiliilor judeţene, şi l-am obţinut, printr-o cofinanţare de peste 7 milioane de euro din partea dumnealor, pentru a satisface cât mai mult nevoia locală de transport şcolar”, a explicat ministrul Educației.
La rândul său, ministrul Dezvoltării, Adrian Veştea, a precizat că 110 microbuze şcolare au ajuns în comunităţile din cele 41 de judeţe, în urmă cu o săptămână, prin intermediul ministerului pe care îl conduce. „În perioada următoare, prin intermediul Ministerului Mediului, prin Fondul de Mediu, vor exista alte oportunităţi şi alte apeluri prin care Consiliile Judeţene vor putea aplica pentru a crea noi oportunităţi pentru achiziţionarea de microbuze şcolare”, a precizat Veştea.