Peste 1,65 milioane de pasageri la Aeroportul Timișoara în 2017

Anul 2017 a fost pentru Aeroportul Internațional “Traian Vuia” Timișoara unul plin de evenimente și de realizări, cu destinații noi – curse regulate (Tel Aviv și Frankfurt-am-Main) și de vacanță (Constanța, Palma de Mallorca) -, cu suplimentarea frecvențelor la cursele regulate și, drept rezultat, număr crescut de pasageri și de zboruri.

“Estimările arată că Aeroportul Internațional Timișoara va fi de aproximativ 1,65 milioane de pasageri până la sfârșitul lunii decembrie, stabilind un record de trafic, o creștere de 42% față de anul 2016. De asemenea, ca număr de curse aeriene, va fi depășită cifra de 17.500 de zboruri”, precizează administrația aeroportului, în comunicatul remis redacției.

În timpul verii, Aeroportul a înregistrat o creștere a numărului de pasageri pentru cursele de vacanță cu 20%. În acest an, pe lângă Antalya, Heraklion, Zakynthos și Santorini, s-au adăugat și Palma de Mallorca și Constanța. Peste 40.000 de pasageri au zburat în acest an spre destinații de vacanță.

La sfârșitul lunii octombrie au fost incluse în orarul de zbor două noi destinații: Tel Aviv (cu compania Wizz Air) și Frankfurt am Main (cu compania Lufthansa).

Tel Aviv, un oraș modern, vibrant şi cosmopolit este perfect pentru vacanțe în orice perioadă a anului. În prezent, această destinație este operată de două ori pe săptămână, în zilele de luni și vineri.  

Compania Lufthansa a introdus o cursă zilnică spre și dinspre Frankfurt-am-Main, cel mai mare nod aerian din Europa ca număr de conexiuni, cu legături directe în întreaga lume. Această nouă destinație este un adevărat câștig pentru Timișoara, zona de vest a României, pentru nordul Serbiei şi estul Ungariei.

„A fost un an foarte  bun din toate punctele de vedere, am lansat rute noi, am înregistrat creșteri ale traficului aerian, dar și din punct de vedere economic. Anul acesta, deja din luna august am înregistrat pasagerul cu numărul un milion.. Suntem optimiști și credem că anul viitor vom ajunge mai devreme la pragul de 1 milion, iar până la finele lui 2018 ne dorim să atingem 2 milioane de pasageri”, a declarat directorul aeroportului, Daniel Idolu.

În ceea ce privește traficul de marfă, estimările arată că până la sfârșitul anului vor fi procesate, în total,  4.500 de tone, cu 16% mai mult față de 2016.

Aeroportul Internaţional Timişoara a devenit, la începutul anului, primul aeroport din România certificat EASA (European Aviation Safety Agency). Tot ca o premieră pentru un aeroport din România, în luna noiembrie a fost inaugurată prima stație de încărcare electrică pentru autovehicule.

În acest an, veniturile Aeroportului au crescut cu aproximativ 30%: de la 40,7 milioane de lei (în 2016), la aproximativ 53 de milioane de lei (cifre estimate). De asemenea, în ceea ce privește cifra de afaceri, se estimează o creștere de 31% pentru acest an, de la 38,7 milioane de lei, la 50,6 milioane. Profitul brut estimat pentru acest an se ridică la 11,8 milioane de lei, cu 109% mai mult decât anul precedent, în condițiile în care în 2016, Aeroportul a înregistrat un profit de 5,6 milioane lei.

Una dintre investițiile majore din cadrul aeroportului a fost în acest an extinderea și modernizarea parcării auto, în valoare de 1,38 milioane de lei. Modernizarea parcării a însemnat extinderea numărului de locuri cu 20% – la aproape 1000 de locuri, crearea unor parcări pentru taxi, autobuze, camioane, persoane cu dizabilități, restabilirea traseului pentru mijloacele de transport în comun și achiziționarea unui nou sistem de bariere. Investiția este în curs de derulare și va fi finalizată în martie 2018.

În 2018, administrația Aeroportului Internațional Timișoara va continua politica comercială și de marketing pentru deschiderea de noi destinații disponibile din Timișoara și pentru mărirea frecvenței celor existente.

Vor fi demarate lucrări pentru investițiile pregătite din acest an, la noul terminal de sosiri externe și a terminalului de plecări externe, două investiții majore care pregătesc Aeroportul Internațional Timișoara pentru un flux de 3 milioane de pasageri pe an.

Terminalul de sosiri externe: are ca termen de finalizare 31 martie 2019 și va fi realizat din fonduri europene și surse proprii (50% – 50%). Acest nou terminalul va crește cu 200% capacitatea terminalului de sosiri, cu posibilitatea gestionării simultane a 3 fluxuri de pasageri (cu o medie de 180 de pasageri pe flux), 8 puncte de control al documentelor și 3 sisteme de transport bagaje. Costul estimat este de aproximativ 24 milioane de lei.

Terminalul de plecări externe este are ca termen sfârșitul anului 2019, are un cost de aproximativ 69 milioane de lei și va fi finanțat din surse proprii și fonduri europene. Capacitatea terminalului va crește cu 150% deoarece vor fi construite 10 noi porți de îmbarcare, 12 check-in-uri și 8 puncte de control al documentelor, alături de 6 puncte de control de securitate, spații comerciale și zona de alimentație publică.

“Sper ca anul care vine să aducă tuturor sănătate, liniște și pace, și cât mai multe zboruri de la/la Aeroportul Internațional Timișoara! Sărbători Fericite!”, a transmis Daniel Idolu.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.