Peste 20.000 pasageri afectați de zboruri anulate sau întârziate

În luna Mai 2018 au fost înregistrate 57 de zboruri anulate și 116 zboruri întârziate pe aeroporturile din România, conform analizei efectuate de compania olandeza FlightClaim.ro, unul dintre cei mai importanți jucători din Europa în ceea ce privește obținerea de compensații pentru pasagerii companiilor aeriene.

Astfel, conform estimărilor FlightClaim.ro, cursele anulate și cele întârziate au afectat doar în luna Mai 2018 peste 20.000 de pasageri.

Iată și celelalte precizări, în comunicatul remis redacției:

“Întârzierile au avut o durată de 3 până la 7 ore, și au afectat atât zborurile directe, cât și conexiunile pe aeroporturi mari din Europa. Mulți pasageri au ajuns cu întârziere la destinație, iar alții chiar au pierdut conexiuni intercontinentale și zboruri pe distante lungi.

În funcție de durata întârzierii, pasagerii sunt eligibili la compensații între 250 și 600 de euro/persoană, plus alte cheltuieli.

Aeroportul care a întâmpinat un număr ridicat de curse anulate și întârziate este Aeroportul Henri Coandă din București. Companiile aeriene care au avut curse cu probleme sunt predominant companiile low-cost, precum Ryanair, Wizz Air și Blue Air.

Sub 2% dintre pasagerii afectați de zboruri anulate, întârzieri sau cărora le-a fost refuzată îmbarcarea se preocupă să solicite compensația de 250, 400 sau 600 de euro de la companiile aeriene sau prin firmele specializate.

Acest procent extrem de mic se datorează slabei cunoașteri a drepturilor pasagerilor, dificultăților de a intra în contact direct cu compania aeriană sau pur și simplu lipsei de timp.

Procesul este foarte simplu: pasagerul nu plătește nimic, trimite detaliile zborului către firma care se ocupă de obținerea compensației, semnează o împuternicire, iar firma respectivă se ocupă de tot procesul cu compania aeriană, asta însemnând uneori inclusiv acționarea în Instanțele Judecătorești.

Tot procesul durează în medie 2 luni și de cele mai multe ori pasagerul primește compensația de până la 600 de euro de la compania aeriană, din care firma care s-a ocupat de obținerea compensației oprește un comision pentru administrarea cererii pasagerului”.

„In ultimii 2 ani am asistat peste 20.000 de pasageri din toată Europa să își primească compensațiile legale de la companiile aeriene. De anul trecut suntem activi și pe piața din România și am observat o creștere exponențială a numărului pasagerilor români care ne scriu pentru a le obține drepturile, conform legii. Toate cererile sunt gestionate de la sediul nostru central din Olanda, având legătură directă cu toate companiile aeriene care operează în Europa și nu numai. Doar luna trecută am recuperat sume de bani pentru peste 300 de clienți romani” a declarat Cees Werff, director general al firmei olandeze Claims Corporation Network, care deține brandul FlighClaim în toată Europa, inclusiv FlightClaim.ro care îi asistă pe pasagerii din România.

Despre FlightClaim.ro

FlightClaimEU.com este o companie specializată în asistarea pasagerilor cu zboruri întârziate, anulări sau overbooking pentru a obține compensațiile legale de la companiile aeriene. Este prezentă pe piața europeană de 2 ani și în România de 1 an. FlightClaim.ro a obținut până acum compensații pentru 20.000 de pasageri din întreaga Europă și pentru 5.000 de pasageri din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.