În perioada 8–14 august, conform Programului Operațiunilor Europene 2022 al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), a fost desfășurată acțiunea „Speed”, destinată impunerii respectării regimului legal de viteză.
Polițiștii rutieri din România au acționat cu echipamentele de supraveghere a traficului rutier și măsurarea vitezei de deplasare a autovehiculelor, informează IGPR.
Au fost controlate 37.979 de autovehicule și aplicate 21.113 sancțiuni contravenționale, pentru încălcarea regimului legal de viteză, conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
Totodată, au fost reținute 2.437 de permise de conducere pentru nerespectarea regimului legal de viteză, dintre care 2.169 pentru depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime legale admise și 268 pentru depășirea cu mai mult de 70 km/h a vitezei maxime legale admise.
Droguri
De asemenea, polițiștii au găsit în cotiera centrală a unui autoturism oprit la control un ambalaj din staniol în care se aflau fragmente vegetale de culoare verde olive. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul Drugtest, iar acesta a indicat valori pozitive la Cannabis și Amphetamine.
„În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, fapte prevăzute și pedepsite de art. 336 alin. (1) și (2) din Codul Penal și pentru nerespectarea prevederilor art. 4 din Legea nr. 143/2000. Conducătorul autoturismului a fost sancționat contravențional, fiindu-i aplicată și măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru 120 de zile. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că acesta figurează în bazele de date ale Poliției Române cu permisul de conducere reținut pentru o altă abatere la regimul rutier. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, precizează Poliția Română.