Mai puține fuziuni și achiziții în T1, dar cu valoare mai mare

Piața fuziunilor și achizițiilor din România a scăzut, în primul trimestru al anului, cu 26% în volum, comparativ cu aceeași perioadă din 2020, fiind anunțate 42 de tranzacții, față de 53 în perioada echivalentă a anului trecut. Însă, în intervalul ianuarie-martie 2021, valoarea tranzacțiilor realizate a depășit nivelul înregistrat în perioada echivalentă a anului trecut, cumulând peste 600 milioane euro.

Dinu Bumbăcea

Cele mai multe tranzacții au fost realizate de investitorii strategici, potrivit unei analize realizate de departamentul de M&A al PwC România. În perioada următoare este așteptată însă o creștere a apetitului și activității fondurilor de investiții. 

„Anul 2021 a debutat cu anunțarea unor tranzacții importante pe piața fuziunilor și achizițiilor din România, pe fondul creșterii optimismului investitorilor și adaptării strategiei lor de investiții la noua realitate pandemică. Dacă în termeni de volum piața înregistrat o scădere, valoarea totală a fost ușor mai mare  comparativ cu primul trimestru al anului 2020, datorită creșterii cu 30% a valorii medii a tranzacțiilor”, a declarat Dinu Bumbăcea, Partener și Liderul departamentului de Consultanță pentru Afaceri, PwC România.  

Cele mai multe tranzacții încheiate în primele trei luni din 2021 au fost realizate de investitori strategici, un număr similar celui înregistrat în primul trimestru al anului trecut, în timp ce numărul operațiunilor realizate de investitorii financiari s-a redus la jumătate față de perioada corespunzătoare a anului anterior. 

George Ureche

„Dacă noua realitate sanitară și economică a determinat transformări în structura concurențială a unor sectoare, cu tendințe de consolidare ce au dinamizat tranzacțiile cu cumpărători strategici, apetitul fondurilor pentru achiziții a scăzut în prima jumătate a anului trecut, cu o ușoară îmbunătățire pe finalul acestuia. Ne așteptăm ca în 2021 fondurile de investiții să revină cu mai mult avânt, în acest moment fiind mai multe tranzacții în derulare, în care sunt implicați investitori financiari. Interesul fondurilor este crescut având în vedere atât nivelul capitalurilor disponibile, cât și nevoia restructurării portofoliilor pentru a capitaliza noile dezvoltări economice”, a declarat George Ureche, liderul departamentul de M&A al PwC România.

Sectoarele vedetă din primul trimestru

Cele mai efervescente sectoare din primul trimestru al anului 2021 au fost IT&C, imobiliare și serviciile private de sănătate, acolo unde evoluția pandemiei a avut un impact major, iar tendința de consolidare a fost una accentuată. De asemenea, pe fondul noilor scheme de suport a energiei regenerabile în curs de implementare, sunt anunțate din ce în ce mai multe proiecte în acest sector, fapt ce atrage un interes în creștere din partea investitorilor.

În domeniul serviciilor private de sănătate, o tranzacție importantă a fost preluarea operațiunilor din România și din regiune a distribuitorului de medicamente Alliance Healthcare Businesses de către AmerisourceBergen Corp, într-o tranzacție în valoare de 5,5 miliarde de euro la nivel global, incluzând și operațiunile din România.

De asemenea, grupul MedLife și-a continuat strategia de extindere pe piața locală de servicii private de sănătate prin preluarea unui pachet majoritar de 60% din clinica Medica Sibiu.

Pe piața de IT&C au fost anunțate tranzacții importante, cum ar fi preluarea Ropeco de către Romanian Business Consult, preluarea Tellence Technologies de către Orion Innovation, sau preluarea Gemini Solutions de către ThoughtWorks.

În sectorul energiei regenerabile, una dintre cele mai importante tranzacții a fost preluarea unui portofoliu de proiect de peste 1.000 MW de energie verde de către Enel Green Power România de la dezvoltatorul de parcuri de producție din surse regenerabile, Monsson Group. Proiectele vor intra în etapa de construcție în următorii 3 ani și vor acoperi 500 MW în energie eoliană și 500 MW în energie solară.

Alte câteva tranzacții importante au fost anunțate și în sectorul de logistică și transport, cum ar fi achiziția de către Fortress REIT a unui parc logistic în Chitila pentru o valoare de 30 de milioane de euro, respectiv achiziția de către fondul de investiții Oresa Ventures a parcului logistic și industrial Solo Iași de la Tester Group.

În domeniul bancar, în prima săptămână a anului a fost anunțată preluarea operațiunilor bancare ale Credit Agricole în România de către Vista Bank.

Odată cu orientarea tot mai alertă a fluxurilor de capital către piețele emergente, România prezintă o atractivitate tot mai mare pentru investitori având în vedere dimensiunea oportunităților de investiții și profilul macroeconomic, cu o predictibilitate și stabilitate superioară celorlalte state din regiune. În plus, tendința consolidării strategice în anumite sectoare ca urmare a crizei sanitare este de așteptat să continue să dinamizeze numeroase tranzacții având jucători strategici în poziția de vânzători. 

În 2020, piața fuziunilor şi achiziţiilor din România a scăzut cu 6% față de 2019, pe fondul incertitudinilor aduse de pandemia COVID-19, arată raportul PwC M&A Outlook. Totuși, dat fiind contextul, valoarea pieței a rămas la un nivel înalt, de 4,9 miliarde euro, față de 5,2 miliarde euro în 2019.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.