Piața de retail, un nou an-record la livrări de spații comerciale

Piața de retail se îndreptă către un nou an record în materie de livrări de spații comerciale, cu performanțe, peste 2022, atât pentru centrele comerciale, cât și pentru parcuri de retail, arată concluziile evenimentului „OMNICHANNEL Conference – The Era of Responsible Development”, organizat, în 11 octombrie, de Bucharest Real Estate Club și Romania Property Club. 

  • 70.000 mp de spații comerciale au fost livrate în primele trei trimestre ale acestui an, alți 230.000 mp fiind programați pentru livrare, până la final de an, conform Cushman & Wakefield Echinox. 
  • Cu 225 mp, România are cea mai mică densitate de spații comerciale raportată la mia de locuitori din zona CEE față de Ungaria (340 mp), Polonia (411) și Republica Cehă (429 mp), potrivit datelor Cushman & Wakefield Echinox, din octombrie 2023. 
  • Iulius lucrează la proiectul din Cluj-Napoca de pe fosta platformă Carbochim, care va deveni cea mai complexă dezvoltare din portofoliu, o investiție de jumătate de miliard de euro. 
  • Hervis a deschis patru magazine, în 2023, și urmează să mai deschidă unul până la final. Retailerul sportiv mizează pe „brick and mortar” și experiența pe care o oferă magazinele fizice în condițiile în care vânzările online au scăzut cu 15%. 
  • Teilor  a deschis trei magazine în afara României și trei magazine în țară în 2023, având în lucru alte cinci  proiecte de renovare pentru magazine existente. În Palas Iași, compania construiește un concept care va reprezenta un flagship store pentru brandul Teilor.

Ptecizările transmise ZIUA CARGO:

„70.000 mp de spații comerciale au fost livrate, în primele trei trimestre ale acestui an, 230.000 mp fiind programați pentru livrare până la final de an. Pentru acest nou stoc, centrele comerciale au o pondere dominantă cu 60%, restul de 40% fiind parcuri de retail”, a spus Dana Radoveneanu, head of Retail, Cushman & Wakefield Echinox. Aceasta a menționat ca alți 400.000 mp sunt în diverse faze de devoltare, cu livrare preconizată, până în 2025. 

Pentru București, principalele proiecte aflate în dezvoltare sunt extinderea mall-ului Promenada și IMGB Value Center. Cel mai mare proiect în construcție din țară este Prima Shops Sibiu al dezvoltatorului Oasis, alte orașe care atarg investiții în retail fiind Cluj-Napoca (noul proiect Iulius), Brașov, Iași, Sibiu, Arad, Pitești și Bacău.

„Cea mai mare transformare după anii de pandemie a suferit-o segmentul de food. Din datele noastre vedem creșteri de până la 50% în zona de food-court în 2023 față de 2019. S-au schimbat fluxurile, au apărut livratorii și analizăm și noi oportunitatea de a avea zone dedicate de delivery în noile proiecte pe care le dezvoltăm”, a spus Sebastian Mahu, head of Asset Management, Iulius, în cadrul evenimentului. Acesta a adăugat că jucătorii nou intrați în zona de fashion cu magazine între 5-10.000 mp, precum Primark, Half Price și Lefties au planuri majore de expansiune și vor avea un impact în reconfigurarea zonelor de fashion din centrele comerciale în următorii doi ani. În ceea ce privește conceptele de „entertainment” Sebastian a observat nevoia de locuri dedicate atât pentru copii, cât și pentru adolescenți, „escape rooms” fiind un concept care prinde amploare. „Ne uităm cu atenție la evenimentele majore din orașele unde activăm și încheiem parteneriate strategice așa cum este cazul festivalurilor de muzică și de film la Cluj-Napoca sau Campionatul Mondial de eSports de la Iași.” 

„La nivel internațional tendința este către experiențe imersive unde arta se îmbină cu tehnologia atrăgând de deopotrivă copii și adulți. Un astfel de concept a fost deschis în zona de Nord a Bucureștiului”, a spus Dana Radoveneanu, legat de noile concepte de entertainment care își fac loc pe piața locală. 

Cătălin Pozdarie, general manager, Hervis a punctat schimbarea comportamentului de consum. „După ce oamenii s-au confruntat cu realitatea morții în anii pandemici, aceștia au cheltuit mai mult pe vacanțe iar acest fapt afectează retailerii din zona medie de consum, așa cum este și Hervis. Piața din România a devenit una extrem de competitivă, iar acest fapt coroborat cu presiunea inflaționistă conduce la un mediu dificil. Vom vedea cine va supraviețui și cine nu.” 

16 branduri noi au intrat pe piața din România în perioada 2002- 2023: Primark, Half Price, Modivo, Lefties, InStreet, Wittchen, Crocs, Jimmy Key, Popeyes, Poke House, Submarine, Bath & Body Works, Tedi, Fressnapf și Pikito. Cu cele 16 intrări, România ocupă locul al doilea în zona CEE după Cehia (38), devansând Polonia (13), Slovacia (8), Bulgaria (6) și Ungaria (5), conform datelor Cushman & Wakefield Echinox. 

Pe lângă magazinele din România, Bulgaria, Cehia, Polonia și Ungaria, Teilor a anunțat, în cadrul conferinței BREC, un nou concept. „Lucrăm la un nou concept, un brand pe care l-am denumit DAAR, dedicat tinerelor generații, în care focusul va fi pe bijuterii adaptate fiecărui stil, iar primele magazine le vom deschide până la sfârșitul anului”, a explicat Lilian Furtună, Global Expansion director, Teilor. Compania a ajuns la un număr de 70 de magazine, dintre care 53 în România. 

Misiunea Bucharest Real Estate Club (BREC) este de a promova piața imobiliară din București prin generarea de conținut și dezbateri privind calitatea generală a dezvoltării urbane, facilitând un impact și volum mai mare de tranzacții. BREC promovează inițiative educaționale inovatoare, cum ar fi Real Estate Academy. BREC este o voce importantă în susținerea industriei imobiliare în dialogul cu autoritățile locale și naționale.

Romania Property Club (RPC) reprezintă extinderea BREC la nivel național. RPC a fost înființată cu scopul de a promova dezvoltarea imobiliară durabilă și inovatoare, cu impact pozitiv, în marile centre regionale ale țării. Acoperim (dar nu ne limităm la) Cluj-Napoca, Timișoara, Brașov, Iași și Constanța. 

Companiile membre BREC & RPC au portofolii evaluate la peste 10 miliarde Euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.