Piața locală de servicii de resurse umane va scădea cu aproximativ 15% (studiu )

Piața locală de servicii de resurse umane va scădea cu aproximativ 15% în 2020, acesta fiind de altfel primul an de corecție al acestei industrii, din ultimii 10 analizați, ca urmare a maturizării pieței și a pandemiei de Coronavirus, potrivit unui studiu KeysFin.

Cifra de afaceri a furnizorilor de servicii HR din România a crescut cu 12,3% în 2018, în comparație cu anul precedent, și a depășit cu aproape 337% nivelul din 2009. Astfel, la final de 2018, însuma 4,2 miliarde de lei, iar pentru 2019 analiștii KeysFin estimează apropierea de pragul de 4,9 miliarde de lei, urmând ca în anul curent să scadă.

Serviciile de HR s-au numărat printre industriile cu o ascensiune fulminantă în economia locală, iar analizele noastre din ultimii ani, dedicate acestui domeniu, au arătat atât trendul de creștere, cât și de diversificare a serviciilor. Iată însă că momentul maturizării a sosit: vor rămâne business-urile solide, cu un istoric în spate, know-how și clienți importanți, iar companiile mici de pe această piață, fără putere logistică și mai ales financiară, fie se vor reorienta spre servicii adiacente, fie vor dispărea. În 2020, cuvântul de ordine va fi reinventare, indiferent de tipul de business, însă noi mizăm pe capacitatea unei industrii aflată până acum în plină dezvoltare de a găsi soluții salvatoare“, a declarat Roxana Popescu, managing director KeysFin.

Aproximativ 3.500 de firme activau la finalul anului 2019 în piața locală de servicii de resurse umane (grupa CAEN 78), potrivit analizei KeysFin.

Rezultatul net (profit minus pierdere netă) al furnizorilor de servicii HR a avansat cu 3,3% în comparație cu anul 2017 și a depășit cu 823% nivelul din 2009, la 228 milioane de lei în 2018. Dintre cele aproape 3.460 de companii analizate, mai mult de jumătate, respectiv 1.795 au înregistrat profit (52%), 1.119 au avut pierderi (32%), restul raportând un rezultat nul în 2018. 

Numărul de angajați din domeniu însuma 54.500 în 2018, cu 4% mai puțini comparativ cu anul 2017.

CINE ÎI ANGAJEAZĂ PE ROMÂNI?

Potrivit datelor KeysFin,  în vârful clasamentului companiilor din domeniu, în funcție de cifra de afaceri din 2018, a apărut o rocadă. LUGERA & MAKLER SRL devine lider de piață, depășind cu doar 762 de mii de lei ADECCO RESURSE UMANE SRL (principalul jucător în 2017). Astfel, cifra de afaceri a companiei aflate pe locul 1 a fost de peste 321 milioane lei, cumulând 7,6% din totalul pieței. 

Topul principalelor trei companii de servicii HR este completat de MANPOWER HR SRL, cu 195,6 milioane lei respectiv 4,6% din total. 

Totuși, luând în considerare datele centralizate la nivel de grup (în baza structurii acționariatului), ADECCO (prin ADECCO RESURSE UMANE SRL și ADECCO ROMANIA SRL) conduce industria locală de servicii HR cu afaceri de peste 416 milioane de lei în 2018.

Ca imagine de ansamblu, cele mai mari 10 companii de profil generează cumulat mai mult de o treime din cifra de afaceri totală a industriei.

Analiza nu include însă performanța unor companii precum EJOBS GROUP SRL sau BESTJOBS RECRUTARE SA, acestea având ca principal domeniu de activitate coduri CAEN aferente sectorului de IT&C. Dacă și acestea ar fi luate în considerare, cifra de afaceri a industriei ar crește cu peste 70,5 de milioane de lei în 2018.

NOILE PROVOCĂRI ALE HR-ULUI: DE LA PREA PUȚINI PROFESIONIȘTI, LA OPTIMIZAREA COSTURILOR CU ANGAJAȚII

Analiza KeysFin dedicată acestei industrii, aferentă anului 2017, puncta criza acută de personal și provocarea companiilor de a găsi angajați profesioniști într-o economie în care cererea de personal întrecuse de mult oferta. 

Situația s-a schimbat radical în doar câteva săptămâni, până în momentul de față, când șomajul tehnic sau suspendarea contractului de muncă au devenit o realitate pentru peste un milion de români.

Astfel, potrivit datelor Ministerului Muncii, pe 29 aprilie erau înregistrate 1.027.117 de contracte de muncă suspendate cu 327,2 mii în industria prelucrătoare (32%), 185 mii în comerț (18%) și 115 mii (11%) în hoteluri și restaurante. 

Ca rată, potrivit metodologiei de calcul a ratei șomajului, numărul de contracte de muncă suspendate raportat la populația activă (9,1 milioane de persoane în T3 2019 potrivit INS) este în prezent la 11%. Măsura sprijină temporar companiile puternic afectate de pandemie, care aveau nevoie să dispună de această facilitate pentru a-și păstra angajații pe termen foarte scurt.

Spre deosebire de caracterul temporar al suspendărilor, îngrijorătoare este evoluția contractelor de muncă încetate (creștere de 143% față de 30 martie), la aproape 271 de mii în 29 aprilie. 

Numărul de șomeri (15-74 ani) a crescut și el semnificativ în martie la 410.000, rata șomajului majorându-se cu 0,7 puncte procentuale față de februarie (minimul anilor ‘90), la 4,6%. 

Pe lângă acordarea posibilității de a încadra angajații în șomaj tehnic, Guvernul a mai luat și alte măsuri de susținere a companiilor locale, precum: amânarea achitării ratelor, IMM Invest (cu aplicabilitate limitată la doar 40.000 firme – potrivit datelor KeysFin doar 5% din totalul companiilor care și-au raportat rezultatele financiare la 2018) și bonificația de 10% oferită pentru plata la zi a impozitului trimestrial. Totodată, decizia Băncii Naționale a României de a cumpăra titluri de stat constituie măsura cu cel mai consistent impact pozitiv.

Totuși, industria serviciilor de HR care are nevoie de noi angajări, care să fie derulate prin companiile din domeniu. Ritmul reluării activității economice depinde însă majoritar de un sprijin guvernamental real, care să motiveze companiile locale să își extindă activitatea și să facă angajări.  

Astfel, analiștii KeysFin consideră că este necesar un program guvernamental investițional masiv, bine țintit din punct de vedere strategic spre industria prelucrătoare și servicii (pentru asigurarea producției locale a bunurilor și serviciilor de bază: alimente, echipamente, sănătate, educație și securitate) agricultură (având în vedere condițiile meteo nefavorabile) și mai ales pentru susținerea avansului tehnologizării și a digitalizării economiei românești. Totodată o reducere temporară a fiscalității (contribuții), dacă nu chiar o suspendare după modelul altor state europene ar reprezenta o adevărată gură de oxigen pentru mediul de afaceri local.

Analiza KeysFin are la bază datele financiare anuale, neajustate, agregate, raportate de companii la Ministerul Finanțelor (la sfârșitul perioadei) care au ca domeniu principal de activitate unul dintre codurile CAEN aferente grupei 78: activități de servicii privind forța de muncă. Toate cifrele sunt exprimate în lei, iar datele au fost extrase la începutul lui 2020. 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.