Pirelli în 100 de imagini

pirelli 2“Pirelli în 100 de imagini. Frumusețe, Inovare, Producție” este titlul expoziției deschise de faimoasa companie italiană la Biblioteca Archimede din Settimo Torinese găzduiește până la data de 1 mai.

Expoziția parcurge cei peste 140 de ani ai companiei Pirelli: muncitorii din fabrică, tehnologia, cercetarea pentru noi produse, relația cu lumea artei și formele inovatoare de comunicare, sporturilor cu motor și celebrul calendar.

Aceasta oferă, de asemenea, posibilitatea de a prezenta publicului larg primele imagini ale unui nou proiect, realizate în interiorul hub-ului industrial Pirelli din Settimo Torinese de către Peter Lindbergh, autorul Calendarului Pirelli 2017.

Expoziția, curatoriată de Fondazione Pirelli, care gestionează Arhivele Istorice de unde a fost extras materialul, este promovată și organizată de către Comune di Settimo Torinese cu contribuția companiei Pirelli și a Fondazione ECM (Esperienze di Cultura Metropolitana) şi este sponsorizată de Regiunea Piemonte și Città Metropolitana di Torino.

La prezentare au fost prezenţi Președintele Regiunii Piemonte, Sergio Chiamparino, primarul din Settimo Torinese, Fabrizio Puppo, Vice-Preşedintele Executiv şi CEO al Pirelli, Marco Tronchetti Provera, președintele Fondazione ECM, Aldo Corgiat, şi Directorul Executiv al Fondazione Pirelli, Antonio Calabrò.

“Avem privilegiul să putem oferi șansa de a vedea o expoziție unică celor care vor trece pragul Bibliotecii Archimede”, a declarat primarul din Settimo Torinese, Fabrizio Puppo. “Fotografiile și ilustrațiile parcurg istoria de peste 140 de ani a companiei Pirelli, care este, cel puțin în parte, istoria orașului nostru și a multor muncitori, cetățeni ai Settimo Torinese și orașelor din jur, care au lucrat acolo și au contribuit la creșterea acesteia. Munca, inovarea și cultura sunt cele trei concepte-cheie care leagă atât de strâns istoria Pirelli cu cea a orașului nostru și acest lucru este relatat în modul cel mai interesant în expoziția ‘Pirelli în 100 de imagini’ “.

“Inovarea și calitatea produselor, atenția către oameni și dialogul cu comunităţile din regiunile în care sunt situate uzinele noastre, în Italia și în lume, s-au numărat întotdeauna printre cele mai puternice valori ale Pirelli”, a declarat Marco Tronchetti Provera, Vice-Preşedinte Executiv şi CEO al Pirelli. “Expoziţia din Settimo Torinese, locul celui mai inovativ hub industrial al nostru, este o dovadă în acest sens. Angajamentul autorităților locale din Settimo și Regiunea Piemonte, cu care am avut un dialog de-a lungul anilor, cu beneficii de ambele părţi, ne determină să continuăm să acţionăm prin combinarea perspectivelor locale și internaționale”.

“Suntem mândri că avem această oportunitate de a găzdui splendida expoziție ‘Pirelli în 100 de imagini’ “, a adăugat președintele Fondazione ECM, Aldo Corgiat. “Această activitate face parte dintr-un program cultural cuprinzător la care au colaborat autoritățile locale din Settimo, Fondazione ECM și Pirelli, care include proiecte și inițiative cum ar fi spectacolele lui Marco Paolini și Moni Ovadia cu ocazia aniversării a 50 de ani de când Settimo şi-a câștigat statutul de oraș, expoziția LUCRĂTORI, concerte în fabrică în cadrul festivalului MITO, Festivalul Inovării și Ştiinței, pentru care Pirelli este sponsorul principal, precum şi biblioteca deschisă în uzina din Settimo Torinese, în colaborare cu Biblioteca Archimede”.

Expoziția “Pirelli în 100 de imagini. Frumusețe, Inovare, Producție” este o confirmare în plus a importanței culturii ca instrument de dezvoltare, coeziune socială și integrare, alături de reafirmarea legăturii dintre cultură și locuri de muncă în Settimo Torinese. Pentru Pirelli, în special, expoziția urmează activităților deja organizate și sponsorizate în Settimo de către companie și de către Fondazione Pirelli, care a fost înființată în 2009 pentru a promova și a disemina patrimoniul cultural, istoric și documentar al Grupului. Printre aceste activități se numără cele trei concerte organizate în centrul industrial în 2010, 2011 și 2014 în cadrul Festivalului MITO, pe care Pirelli îl sponsorizează încă din 2007, precum şi sprijinul oferit de Pirelli pentru Festivalul Inovării și Ştiinței.

pirelli

Expoziția

Expoziția se dezvoltă pe parcursul a șase secțiuni. “Una P lunga oltre 140 anni” (Un “P” lung de peste 140 de ani) reface istoria Pirelli prin intermediul fotografiilor din uzinele sale și produselor sale: de la prima fabrică de la periferia orașului Milano la primele expoziții internaționale, cataloage ilustrate și coperţile revistei “Pirelli”.

“La fabbrica degli artisti” (Fabrica artiștilor) prezintă câteva dintre nenumăratele ocazii în care pictori și fotografi consacraţi şi-au folosit arta pentru a povesti despre lumea fabricilor și a producţiei.

“Si va che è un incanto” (Merge de minune) documentează provocările zilnice pe care Pirelli le-a abordat în lumea curselor încă din 1907.

“Una Musa tra le Ruote” (O muză în roți) se concentrează asupra relațiilor dintre Pirelli și lumea artei încă de la începutul istoriei sale, de la primele campanii publicitare artistice la ilustrații.

“Elogio della Bellezza” (Celebrarea frumuseții) este o înşiruire a femeilor iconice, care însoţeşte vizitatorii în ultima secțiune dedicată Calendarului Pirelli 1964-2017“, cu imagini realizate de cele mai mari nume din domeniul fotografiei.

Cel mai recent a fost maestrul german Peter Lindbergh, care a realizat o serie de fotografii captivante și puternice în uzina din Settimo în pregătirea Calendarului Pirelli 2017. Acele imagini au devenit un proiect de sine stătător și sunt prezentate în avanpremieră publicului larg.

Hub-ul industrial Pirelli din Settimo Torinese

Grupul Pirelli a fost prezent în Settimo Torinese încă din anii 1950. Centrul industrial de astăzi a fost adăugat fabricii iniţiale achiziționate de la Ceat în 1984 și a făcut obiectul unor investiții majore în următorii doi ani.

Ideea noului centru industrial Pirelli din Settimo Torinese a apărut în 2007. Proiectul a constat în integrarea celor două uzine Pirelli deja existente în regiune într-o singură zonă: lucrările au început în iunie 2009, iar producția a demarat în luna mai a anului următor.

De asemenea, hub-ul este rezultatul unei colaborări fructuoase cu organizațiile locale și cu Politehnica din Torino pentru chestiuni legate de cercetare și inovare. Aceasta este cea mai avansată din punct de vedere tehnologic și eficientă uzină Pirelli din lume în ceea ce privește inovarea produselor, procesele de fabricație și calitatea mediului de lucru. Arhitectul de renume mondial Renzo Piano a fost chemat să proiecteze “Spina”, aşa cum este numit corpul central, care adăposteşte laboratoarele de cercetare-dezvoltare, precum și numeroase servicii pentru angajați. Ca urmare, această parte a uzinei a devenit în mod natural cheia de boltă pentru susținerea producției și încurajarea socializării în rândul angajaţilor.

pirelli 2

Tot Renzo Piano a fost cel care a proiectat lucrările peisagistice care scufundă fabrica între 500 de cireși, alături de rețeaua de drumuri din cadrul centrului și de sistemul de iluminat.

Cu o investiție inițială de 150 de milioane de euro, care a fost majorată la 300 de milioane în urma schimbării totale de orientare a uzinei către segmentul Premium şi Prestige al anvelopelor pentru autoturisme, în cadrul uzinei sunt implementate unele dintre cele mai avansate tehnologii Pirelli, cum ar fi sistemul robotizat Next Mirs, noul sistem pentru producerea compuşilor (PTSM) și cel mai recent PNCS-Pirelli Noise Cancelling System, un sistem care permite absorbirea zgomotului, astfel încât nu mai este transmis în interiorul vehiculului.

Producția în cadrul hub-ului industrial, axată pe anvelopele cu impact redus asupra mediului înconjurător, High-Performance și Ultra High-Performance, însumează peste 4 milioane de piese. O parte a investițiilor a fost destinată formării a peste 1.200 de muncitori, cu accent pe competențele care vizează atingerea excelenței tehnologice, cu peste 221.000 de ore de formare în total, ceea ce echivalează cu 25 de zile pe persoană, în perioada 2009-2015.

Președintele Republicii Italiene, Giorgio Napolitano, a vizitat hub-ul din Settimo la 19 martie 2011, cu ocazia sărbătoririi a 150 de ani de la unificarea Italiei, organizată de autoritățile locale din orașul Torino.

PIRELLI ÎN 100 DE IMAGINI. FRUMUSEȚE, INOVARE, PRODUCŢIE

Settimo Torinese, Biblioteca Archimede, Piazza Campidoglio nr. 50

18 ianuarie 2017 – 1 mai 2017

 Orar:     

  • Luni-sâmbătă 09.00 – 19.00
  • Duminică 15.30 – 19:00

Intrare liberă

Expoziția

O sută de imagini. Pentru a povesti trecutul și prezentul unei corporații italiene cu vocație internațională. Cu rădăcinile ferm înfipte în comunitățile locale, precum în Settimo Torinese. Și cu linii de producție și laboratoare de cercetare în multe țări din întreaga lume.

Aceasta este o uzină: producție de calitate, inovare, locuri de muncă, oameni care se mișcă împreună, comunitate.

Aceste imagini selectate din Arhivele Istorice ale Fondazione Pirelli exprimă cultura industrială, grija pentru excelenţa în ce priveşte produsele și accentul pe relațiile cu oamenii care cresc împreună în cadrul uzinei companiei. Uzinele. Echipamentele. Obiectele, anvelopele. Și utilizarea lor de zi cu zi.

În viața de zi cu zi. Precum şi în curse tot mai dure. Reprezentarea lor în reclame, opere de artă și fotografii artistice. Și în toate domeniile de comunicare sofisticată. Care toate au condus la Calendarul Pirelli. Pasiunea pentru frumusețe. Şi pentru calitate.

Secţiunea 1

Una P lunga oltre 140 anni (Un “P” lung de peste 140 de ani)

Prima uzină Pirelli a fost deschisă la periferia orașului Milano. Era anul 1872: produsele erau centuri, țevi și țesături acoperite cu cauciuc; logo-ul era o stea și literele P&CM însemnând Pirelli & C. Milano.

Minunatele posibilități industriale ale cauciucului natural la Expoziţia internaţională din 1906. Și apoi au venit anvelopele: expuse la Paris în 1921. Între timp, compania a devenit multinațională: Spania și apoi Marea Britanie, cu plantații de cauciuc în Java.

În anii cincizeci, anvelopele Cinturato au fost prezentate la Torino, pe afișe publicitare pe tramvaie și apoi la Motor Show, unde designerul Bob Noorda s-a oprit un moment pentru a admira standul proiectat de el pentru Pirelli.

Primul secol al Unității italiene a fost celebrat în 1961 la Torino prin Expoziția Internațională a Muncii: revista “Pirelli” a abordat subiectul Expoziţiei cu fotografii realizate de Ugo Mulas.

Secţiunea a 2-a

“La Fabbrica Degli Artisti” (Fabrica artiștilor)

Pictorului Fulvio Bianconi i s-a spus: “Du-te în fabrică. Priveşte, ascultă. Si apoi desenează”. Desenele sale inspirate de podeaua atelierului, cu mixerele și vulcanizatoarele sale, au fost publicate în revista “Pirelli”.

Oare Bianconi s-a ciocnit pe coridoarele fabricii de Ernesto Treccani, aflat de asemenea pe urmele muncitorilor din fabrică, cu pânzele și pensulele sale? Olandezul Arno Hammacher, în schimb, a ales fotografia, realizând o imagine a mâinilor și a anvelopelor în fabrica din Settimo Torinese în 1962.

Aproape cincizeci de ani mai târziu, un alt fotograf, Carlo Furgeri Gilbert, a revenit la Settimo pentru a realiza fotografii din timpul construcţiei noului hub industrial.

Mai multe fotografii ale uzinei, de această dată de Carlo Furgeri. Asta a fost chiar ieri. O uzină frumoasă, high-tech, cu cireşi şi lumină. Settimo: o uzină deschisă. Unde cuvintele devin teatru și sunetele devin muzică.

Secţiunea a 3-a

“Si va che è un incanto” (Merge de minune)

Mulţimea se înghesuia de-a lungul străzilor în acea zi a lunii august 1907, la Paris, pentru a sărbători victoria în cursa Pekin-Paris. Câştigătorii au fost Prinţul Scipione Borghese și jurnalistul Luigi Barzini. Automobilul câștigător a fost Itala, anvelopele câștigătoare au fost Pirelli.

Şi de atunci Pirelli nu s-a mai oprit. Alfa Romeo lui Brilli Peri se năpusteşte la Monza pentru a câștiga Grand Prix-ul din 1925. Pirelli este câștigător şi pe două roți: Turul Italiei și “6 Giorni di Sanremo”. În anii ’50 entuziasmul pentru curse este uriaş. Cursa Mille Miglia: de la Brescia la Brescia prin Roma.

Seria câștigătoare a lui Alberto Ascari: două campionate mondiale de Formula 1 câștigate cu Pirelli și Ferrari. În aceiași ani, campionul Alfredo Binda a organizat Grand Prix-ul Pirelli pentru cicliști amatori. Acesta a reprezentat rampa de lansare spre succesul în competiții majore. Cursele continuă și astăzi: F1, Rally, Superbike şi Motocross. Cu o privire către viitor.

Secţiunea a 4-a

Una Musa tra le ruote (O muză în roți)

Relația dintre Pirelli şi lumea artelor merge înapoi până la începutul istoriei sale, de la reprezentările fabricilor la sfârșitul secolului al XIX-lea, la primele campanii publicitare artistice.

În 1914, desenatorul S.C. Roowy a realizat ilustraţii pentru Pirelli, inspirat de Futurism; Renzo Bassi a evocat un maiestuos start alb pentru campania “Stella Bianca”, în 1931; Bruno Munari a realizat campania pentru tălpile Coria, urmată de desenele pentru anvelopele pentru scutere ale lui Max Huber.

Pelerine de ploaie de Jeanne Grignani și îndrăgostiţii în zăpadă ai lui Alessandro Mendini.

Pilotul lui Raymond Savignac este ca un astronaut într-o anvelopă, în 1953, iar Bob Noorda a evocat un pin pentru campania pentru anvelope “de iarnă” în câteva tuşe simple. Riccardo Manzi, în 1961, a realizat campania “cu ochii închiși” pentru Cinturato.

Apoi, un P lung realizat din autoturisme a marcat trecerea la modern: aici a venit Carl Lewis cu campania despre putere şi control. În prezent, design-ul întâlnește finanţele: artiști precum Stefan Glerum și Pokras Lampas sunt chemaţi pentru a ilustra Raportul anual al Pirelli. Pagini care continuă să spună o poveste despre creativitate şi stil.

Secţiunea a 5-a

Elogio della Bellezza (Celebrarea frumuseții)

Frumuseţea a inspirat întotdeauna artiștii care au lucrat pentru Pirelli. În anii 1950, fetele călătoresc pe motociclete Bianchi echipate cu anvelope Pirelli și Lucia Bosè priveşte de pe ecranul cinematografului cu o frumoasă valiză Coria.

Marilyn Monroe explozivă într-un costum roz Lastex în 1952. Starul Marisa Allasio, “săracă, dar frumoasă” la Rally del Cinema în 1957. Revista “Vado e Torno” a prezentat femei frumoase pe copertă, precum Sofia Loren, Brigitte Bardot și Claudia Cardinale.

Lora Lamm a desenat fete lipsite de griji mergând pe scuter; Massimo Vignelli şi le-a imaginat cu mâinile sus în aer, pe bicicletă. Întotdeauna cu anvelope Pirelli. Fotograful Mulas a rupt tiparele în 1966: fata Cinturato citea o carte.

Mai recent, Sharon Stone a coborât dintr-un avion și s-a urcat într-o mașină. Acesta a fost reclama “Driving Instinct”. Desigur, pentru Pirelli frumuseţea este reprezentată, de asemenea, de “Calendar”.

Secţiunea a 6-a

Calendarul Pirelli 1964-2017

Din 1964, Calendarul Pirelli nu a încetat să urmărească timpul și să interpreteze transformările sociale și culturale prin ochii celor mai cunoscuţi fotografi ai lumii: Herb Ritts, Richard Avedon, Peter Beard, Steve McCurry, Bruce Weber și Peter Lindbergh, care este autorul a trei Calendare, inclusiv al ediției din 2017.

De-a lungul celor patruzeci și patru de ediții ale sale, “The Cal”™ a celebrat frumusețea în toate formele sale, devenind simbol și martor al noilor tendințe și idei, precum și atelier pentru numeroase invenții creative și tehnice.

O călătorie și o aventură extraordinare prin intermediul fotografiilor unui produs editorial exclusiv, a cărui valoare artistică și culturală s-a extins mult dincolo de domeniul modei şi al glamour-ului de la bun început.

Catalogo Settimo-08

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.