Primăria Capitalei a anulat, în 22 iulie, și a doua licitație organizată pentru achiziționarea a 100 de autobuze electrice. Spre deosebire de București, municipalitățile din alte orașe din țară, precum Cluj-Napoca, Turda, Brașov, Suceava, Zalău, au reușit să cumpere, cu fonduri europene, astfel de mijloace de transport ecologice.
Municipalitatea Capitalei a respins toate cele trei oferte ca inacceptabile și/sau neconforme, conform informațiilor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).
Ofertele au fost depuse de doi producători din Turcia (Asocierea Asocierea Temsa Ulasim Araclari San Tic AS – Anadolu Automobil ROM și Bozankaya Otomotiv MAK. İML. İTH. VE İHR. A.Ş), precum și de o asociere formată dintr-un importator de tractoare și o firmă din China (Asocierea Costa Utilaje – Zhengzhou Yutong Bus Co., Ltd)
Licitația a fost lansată pe 3 martie 2020, iar data-limită pentru depunerea ofertelor a fost 18 iunie. Criteriile de evaluare sunt prețul (60%), capacitatea de transport (8%), Capabilitatea ofertantului de a livra in primul an de contract (7%), Coeficientul de disponibilitate peste 95% (6%), Consum specific de energie electrica (7%).
Potrivit datelor din sistemul electronic de achiziții publice, cele 100 de autobuze trebuie să fie din gama 12 m, cu tracţiune complet electrică, realizată autonom cu sistem reîncărcabil de stocare a Energiei (SRSEE) cu baterii de acumulatori, cu podea complet coborâtă pe toată lungimea, cu trei uşi şi aer condiţionat în salonul de călători. Contractul vizează și infrastructura de încărcare a acestora, dar și întreținerea.
„Tipul, numărul şi caracteristicile tehnice (raportul energie / masă, etc.) ale bateriilor vor fi astfel alese de către producătorul autobuzelor, încât sa-i asigure acestuia o funcţionare sigura cu o autonomie de transport de minim 230 Km. Autobuzul electric va fi prevăzut cu trapă (rampă) mecanică, rabatabilă pentru accesul persoanelor cu mobilitate redusă, cu sistem de protecţie împotriva plecării autobuzului cu trapa deschisă si cu podea total coborata. Contractul viează și livrarea SDV-urilor si echipamentelor specifice, soft-urile de aplicație (cu licența nelimitata in timp), piesele de schimb si materialele de prima dotare, agregatele și unitățile electronice de comanda de prima dotare, reperele consumabile si de mare uzura, materialele consumabile si de mare uzura prevăzute in anexele la contract; asigurarea activitătilor de service, de remediere a defecțiunilor, sa furnizeze ansamble, subansamble, piese si materiale in perioada de garanție, conform specificațiilor caietului de sarcini; asigurarea instruirii personalului”, se arată în sistemul electronic de achiziții publice.
Prima procedură pentru achiziția de autobuze electrice a eșuat din același motiv: oferte neconforme și/sau inacceptabile. Atunci au depus oferte un importator al autobuzelor chinezești Byd și asocierea Bozankaya – Sileo.
Valoarea totală a investiţiei se ridica la aproximativ 219,57 milioane de lei (fără TVA), din care finanțare nerambursabilă de aproximativ 177,99 milioane de lei (fără TVA), din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014 -2020.