Podul Calafat-Vidin, in conservare cu 11 milioane euro

Anca Boagiu, Ministrului Transporturilor, a somat, practic, autoritatile bulgare sa se incadreze in termenele-limita decise pentru construirea podului Calafat-Vidin, avertizand asupra riscurilor privind plata unor penalitati si, mai grav, de pierdere a fondurilor europene, cauzate de “ineficienta si limitarile firmei care lucreaza pe partea bulgara”. La intalnirea din octombrie cu omologul bulgar, Boagiu a atras atentia ca Romania va cheltui 11 milioane de euro numai pe conservarea lucrarilor, daca antreprenorul de pe partea bulgara le  va finaliza dupa luna iunie a anului viitor.

Anca Boagiu s-a intalnit, luni, cu Tomislav Doncev, ministrul insarcinat cu gestionarea fondurilor europene al R. Bulgaria. Intrevederea a vizat in principal stadiul de implementare a proiectelor bilaterale majore finantate din fonduri europene, precum si viitorul cadru financiar multianual al Uniunii Europene.

Referindu-se la construirea podului Calafat-Vidin, ministrul roman “a reiterat solicitarea ferma de incadrare a executantului ales de partea bulgara in termenele-limita decise anterior”, se arata in comunicatul MTI. ”Romania a definitivat 95% din obligatiile sale pe componenta rutiera si 90% pe feroviar, si cu toate acestea trebuie sa sisteze lucrarile. Riscam sa platim penalitati si sa pierdem fonduri din cauza ineficientei si limitarilor firmei care lucreaza pe partea bulgara. Nu am nicio intentie sa las asta sa se intample si vom actiona pentru a  recupera fondurile”, a averizat Boagiu.

In 12 octombrie, la intrevederea cu Ivaylo Moskovski, ministrul Transporturilor si Tehnologiei Informationale si Comunicatiilor de la Sofia, derulate in marja sedintei comune de guvern organizata de cele doua executive la Bucuresti, Anca Boagiu a avertizat din nou ca Romania va actiona pentru recuperarea prejudiciilor cauzate de intarzierile constructorului de pe partea bulgara.

“In momentul de fata, noi trebuie sa intram in conservare cu lucrarile noastre, asteptand finalizarea infrastructurii pe partea bulgara. Conform calculelor noastre, daca antreprenorul care executa lucrarile pe partea bulgara le  va finaliza dupa luna iunie a anului viitor, noi vom avea doar cheltuieli de conservare care pot urca pana la 11 milioane de euro. Mai important este insa ca acest proiect este finantat din fonduri de pre-aderare si extensia expira in decembrie 2012, cand tot obiectivul trebuie finalizat, altfel riscam corectii financiare de la UE”, a precizat ministrul Transporturilor.

O promisiune nerespectata

Reamintim ca Anca Boagiu promitea, in septembrie anul trecut, imediat dupa preluarea mandatului de ministru al Transporturilor, ca lucrarile la Podul Calafat-Vidin vor fi incheiate in iunie 2011. Mai mult, ea a anuntat ca MTI va da in judecata compania spaniola FCC Construction, aleasa de Bulgaria pentru construirea podului, pentru recuperarea celor 5 milioane de euro acumulate prin intarzierea lucrarii.

“Chiar daca perioada in care putem cheltui fondurile europene alocate acestui proiect va fi prelungita de Comisia Europeana, nu trebuie sa lasam lucrarile sa treneze. In partea romana avem angajamentul ferm al constructorilor ca in iunie 2011 vor finaliza partea care le revine, dar vom sprijini si partea bulgara sa urgenteze lucrarile”, a spus Boagiu. De atunci insa, lucrurile s-au schimbat.

In vara, primul-ministru Emil Boc a anuntat la inaugurarea societatii „Monbat” din Romania, in prezenta omologului bulgar Boiko Borisov, ca spera ca la anul cei doi sa se intalneasca la o ceremonie similara pentru Podul Calafat-Vidin.

Povestea podului

Amplasat pe ramura sudica a Coridorului IV de transport paneuropean, podul mixt ce se construieste de ani buni in zona Calafat – Vidin ar fi trebuit sa fie gata in iunie 2010. Romania si Bulgaria au incheiat in anul 2000 o conventie pentru construirea acestuia, insa implementarea efectiva a proiectului a fost amanata din cauza fondurilor insuficiente.

Costurile, evaluate la 226 de milioane de euroezinta cofinantarea proiectelor derulate prin programul IPSA (70 de milioane de euro) si Fondul de coeziune, aprobate in perioada 2000-2006, fiind considerate eligibile pana la sfarsitul anului trecut. Emil Boc si Boiko Borisov au semnat, in primavara lui 2010, la Sofia, o declaratie prin care au solicitat Uniunii Europene extinderea pana la 31 decembrie 2011 a termenului de contractare a fondurilor.

Reamintim ca, la data de 8 octombrie 2010, Anca Boagiu declara, la inspectarea santierului alaturi de omologul bulgar, ca Ministerul Transporturilor va da in judecata compania spaniola FCC Construction, aleasa de Bulgaria pentru construirea podului Calafat-Vidin, pentru recuperarea celor 5 milioane de euro acumulate prin intarzierea lucrarii.

“Toate sumele pe care partea romana le acumuleaza din cauza intazierilor celor de la FCC vor fi recuperate in instanta. Pana acum, din intarzieri s-au inregistrat deja 5 milioane euro. In partea romana nu exista probleme, dar trebuie sa privim lucrarea in ansamblu, si pe partea romana, si pe partea bulgara”, a declarat atunci Boagiu.

FCC a solicitat Ministerului Transporturilor din Bulgaria extinderea termenului de finalizare a lucrarii cu un an, respectiv pana in 2012, insa ambii ministri au cerut companiei spaniole sa elaboreze in termen de o luna un pachet de masuri, astfel incat proiectul sa fie finalizat la termenul stabilit, in decembrie 2011.

Exista pretentii suplimentare de la constructor, pentru a prelungi termenul de finalizare, insa este inacceptabil. Nu exista alte probleme la acest proiect, in afara de cele ale constructorului. (…) Timpul de lucru este semnificativ mai bun decat cel din urma cu cativa ani. Daca in vara anului trecut lucrarile au fost indeplinite 25%, un an mai tarziu au fost executate 50%. In prezent, se lucreaza sapte zile pe saptamana cate 24 de ore, iar noi, autoritatile, insistam pentru masuri suplimentare de accelerare a lucrarilor”, a declarat si Alexandr Tsvetkov, ministrul bulgar al Transporturilor.

Anca Boagiu anunta ca podul va fi gata in iunie anul acesta. “Motivul intalnirii de astazi (8 octombrie 2010, n. red.) de la Vidin cu omologul meu bulgar l-au reprezentat termenele diferite de executie a lucrarilor la podul Calafat-Vidin realizate pe partea romana si, respectiv, pe partea bulgara, in conditiile in care podul este de interes European, si nu doar de interes pentru cele doua tari. Lucrarile pe partea romana vor fi finalizate anul viitor in iunie, dar lucrul acesta nu ne poate bucura daca nu finalizam tot podul. (…) Eu pot sa inteleg toate constrangerile de ordin tehnic, dar nu pot sa inteleg cum sa iti asumi ca termen final de executie sfarsitul anului 2011, pe care sa-l prezinti in urma cu un an la intalnirea premierilor roman si bulgar, si dupa trei luni sa constati ca doresti sa prelungesti acest termen pana in 2012“, a spus Boagiu, intr-o conferinta de presa comuna cu omologul bulgar.

Ancora Uniunii in regiune

Fix peste un an, la 12 octombrie 2011, Boagiu remarca, la intalnirea cu  noul ministrul bulgar al Transporturilor, Ivaylo Moskovski, “importanta crearii de puncte multiple de traversare a Dunarii, in vederea reducerii fluxurilor de transport curente, subliniind nevoia aducerii la zi si a repunerii in functiune a liniei de RO/RO Calarasi-Silistra”.

”Cautam solutii pentru a face Dunarea o artera care sa ne uneasca, nu una care sa ne desparta, si numarul proiectelor comune este deja proportional cu importanta arterei de transport a UE pe care Romania si Bulgaria o reprezinta. Suntem impreuna ancora Uniunii in regiune; avem ambitia de a deveni si ancora de transport si poarta estica a UE. Chiar daca efectele crizei economice financiare au un impact si asupra finantarii investitiilor transfrontaliere in domeniul transporturilor, continuam demersurile de creare de proiecte de infrastructura care sa faca economiile noastre mai integrate si mai competitive. Mai mult, am discutat si despre urmatorul cadru financiar multianual al UE pentru perioada 2014-2020 si alocarile prevazute pentru infrastructura, astfel incat sa avem pozitii comune la Bruxelles”, a declarat ministrul Transporturilor dupa intrevederea cu omologul bulgar.

Luni, cu ministrul insarcinat cu gestionarea fondurilor europene al R. Bulgaria, Boagiu a discutat “extins” perspectiva financiara europeana pentru 2014-2020 si viitorul facilitatii ”Connecting Europe”.

“Optiunea Romaniei este ferm in sprijinul unui cadru echilibrat, care incorporeaza in arhitectura sa principiul subsidiaritatii si care asigura resurse suficiente Politicii de Coeziune”, a precizat ea.

Mai mult, ”orice cadru financiar si de reglementare pe viitor trebuie sa promoveze o dezvoltare echilibrata si omogena de-a lungul UE. Modernizarea si eficientizarea infrastructurii de transport trebuie sa aiba precadere, iar acest lucru sa se reflecte in mijloacele puse la dizpozitie. Nu vrem reglementare de dragul reglementarii. Orice propunere va fi judecata dupa abilitatea de a obtine rezultate” a declarat Anca Boagiu.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.