Porsche România, cel mai mare importator auto din România, încheie primul semestru (S1) al anului cu o creștere a vânzărilor de 25% față de aceeași perioadă a anului trecut, pentru toate mărcile Grupului Volkswagen.
Brent Valmar, director general Porsche România: „Peste 20% dintre mașinile noi importate care sunt livrate în România fac parte din brandurile Grupului Volkswagen. Suntem încântați să ne aflăm în topul preferințelor clienților, întrucât brandurile noastre sunt renumite pentru calitatea înaltă și pentru fiabilitatea lor, precum și pentru puterea inovatoare a tehnologiilor clasice – mai ales în domeniul motoarelor cu combustie internă, care sunt din ce în ce mai eficiente”.
Mărcile de volum Volkswagen și Skoda au înregistrat cea mai mare creștere a vânzărilor, cu până la 50% și, respectiv, cu 15% mai mare în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut. În perioada ianuarie – iunie 2017, cele mai bine vândute modele de autoturisme pentru pasageri au fost Skoda Octavia (1.766 unități vândute), Skoda Rapid (1.180 unități), Volkswagen Golf (1.000 unități), Polo (859 unități) și Passat (808 unități).
Skoda Octavia continuă să conducă vânzările din acest segment, urmată la mică distanță de Skoda Rapid și VW Golf. VW Passat rămâne prima alegere în categoria sa și este urmat de Skoda Superb, ambele branduri înregistrând o creștere mai rapidă decât cea a pieței în prima jumătate a anului.
Divizia Volkswagen Autovehicule Comerciale a avut o creștere semnificativă în prima jumătate a anului, de 26% comparativ cu anul trecut. Noul model VW Crafter este deosebit de popular printre clienții care dețin flote de mașini.
„Piața auto din România a suferit schimbări semnificative în acest an, printre care eliminarea taxei de poluare, care a condus la o creștere a importurilor de mașini de mâna a doua. În prima jumătate a anului, doar una din cinci mașini importate a fost nouă. Pe termen lung, această tendință va reconfigura industria și va avea un impact negativ atât asupra îmbătrânirii parcului auto, cât și asupra poluării aerului, pentru că majoritatea mașinilor de mâna a doua sunt mai vechi de 9 ani”, adaugă Brent Valmar.
Rețeaua Porsche România își desfășoară activitatea în țară prin 82 reprezentanțe în 29 de județe.
În 2017, brandurile Grupului vor lansa pe piață aproape 60 de vehicule noi pentru clienții lor. În prima jumătate de an au fost deja lansate Skoda Kodiaq și VW Arteon, iar noua versiune a Skoda Octavia a devenit disponibilă și în România. Noile modele Audi, Q5 și A5, precum și noul Seat Leon au fost, la rândul lor, repere în acest an, iar în a doua jumătate a anului vor urma și alte noutăți.
Despre Porsche România
Porsche România este cel mai mare importator auto din România și importatorul general pentru mărcile Volkswagen, Audi, SEAT, ŠKODA, Volkswagen Autovehicule Comerciale şi Das WeltAuto. Compania preia autovehiculele mărcilor menționate de la fabricile producătoare şi le distribuie prin intermediul reţelei de distribuitori, compusă din centre auto proprii şi dealeri independenţi autorizaţi de către Porsche România. În activitatea de bază a companiei este inclusă şi aprovizionarea reţelei naţionale de dealeri cu piese de schimb şi accesorii originale.
Porsche Romania este înfiinţată în noiembrie 1997 şi aparţine de Porsche Holding GmbH cu sediul în Salzburg. Începând cu martie 2011, Holdingul Porsche a fost înglobat în concernul Volkswagen AG drept una din subsidiarele sale, păstrând însă structurile independente.
Porsche Holding Salzburg este cea mai mare companie de retail din industria automobilă din Europa și își desfășoară activitatea în 21 de țări din Europa, precum și în Columbia, Chile, China, Malaezia și Singapore.