COTAR, UGIR și UGIR 1903 îi solicită ministrului Transporturilor, Lucian Șova, printr-o adresă transmisă în 4 aprilie, prelungirea cu 4 ani a programului de transport județean și interjudețean 2013 – 2019.
În adresă, reprezentanții patronatelor amintesc despre discuțiile purtate cu ministrul Transporturilor, Lucian Șova, la Conferința organizată de Ziua Cargo la Poiana Brașov în 30 martie a.c., pe tema transportului rutier de pasageri.
Pentru prelungirea programului de transport trebuie adoptată o Ordonanță de urgență, cu următorul conținut:
Art. 1. Actualul program de transport județean prin servicii regulate își menține valabilitatea până la data de 30.06.2023.
Art. 2. La solicitarea operatorilor de transport care efectuează transport de persoane prin servicii regulate în trafic județean pe cursele incluse în programul de transport județean, licențele de traseu ale căror titulari sunt vor fi preschimbate cu licențe de traseu a căror perioadă de valabilitate este egală cu perioada de valabilitate a programului de transport prevăzut la art. 1
Art. 3. Licențele de traseu prevăzute la art. 2 vor fi preschimbate după plata tarifelor aferente, corespunzătoare perioadei pentru care se emit, respectiv 46 de luni până cel târziu la data de 30.04.2019.
Art. 4. Procedura și modalitățile de preschibare a licențelor de traseu se stabilesc de către emitent.
Totodată, trebuie modificat Ordinul 980/2011 pentru aprobarea normelor metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea și efectuarea transporturilor rutiere și a activităților conexe acestora, stabilite prin OG 27/2011 privind transporturile rutiere.