Digitalizarea se va face în România, „vrem sau nu vrem”, a declarat, în 13 aprilie, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), Vlad Stoica, la conferinţa „Economia viitorului: cum putem accelera tranziţia digitală a României?”, organizată de Asociaţia Română a Magazinelor Online (ARMO), la Palatul Parlamentului.
„Vrem sau nu vrem, digitalizarea se va face. Dacă suntem înţelepţi şi dialogăm se va face cu eficienţă şi vom dezvolta multe oportunităţi. Dacă nu suntem deschişi şi nu dialogăm, o să se facă aşa cum s-a făcut până acum în România. Deja colegii parlamentari au venit cu nişte iniţiative legislative care dezvoltă zona respectivă, atât infrastructura de comunicaţii, cât şi partea de digitalizare. Avem mult de muncă. Asta înseamnă să lăsăm orgoliile la o parte. Înainte de a fi preşedinte la ANCOM am fost avocat de business şi să ştiţi că şi mediul de business, ca şi statul, se pune câteodată pe picioarele din spate şi nu este deschis la a găsi soluţii. Drept pentru care cred că e foarte important ca noi să fim deschişi, să punem cărţile transparent pe masă. Categoric, mediul de business îşi doreşte profit şi cetăţenii îşi doresc competiţie economică şi preţuri mici, iar statul vrea să încaseze bani ca să asigure servicii sociale şi predictibilitate. Dacă nu comunicăm unii cu alţii, nu o să ne iasă niciuna dintre variante”, a declarat Stoica.
Șeful ANCOM a precizat că traficul poştal generat de comerţul electronic s-a dublat în 2020, până la 140 de milioane de colete, iar pentru 2021 estimează o nouă dublare de la an la an.
„La nivelul anului 2018, traficul poştal generat de comerţul electronic a fost de 79 de milioane de colete. În 2020, odată cu pandemia, traficul s-a dublat până la 140 de milioane de colete. O să avem statisticile şi pentru 2021 şi cred că va exista o altă dublare. Categoric, lumea se duce spre comerţul online. Este facil, mai sigur, ai posibilităţi simple de returnare. Dezvoltarea tehnologică vine, însă, şi cu multe riscuri. Dacă nu avem o educaţie corectă, nu numai digital, ci şi financiar, nu vom reuşi şi vom avea multe incidente care ne vor măcina în timp şi care vor genera costuri. Aşteptăm cu nerăbdare Codul comunicaţiilor şi sper ca, până la sfârşitul anului, să avem şi licitaţia 5G, astfel încât operatorii să poată să investească şi să avem în câţiva ani transfer de date mult mai bun”, a arătat şeful ANCOM.