Prețurile materialelor de construcții, care până acum se aflau în stagnare, vor scădea puternic, în acest an, pe fondul diminuării cererii, potrivit estimărilor Vindem-ieftin.ro. Cele mai mari scăderi ale prețurilor se înregistrează la cărămidă (-6%), urmată de polistiren și gips carton (-5%), fier-beton (-4%) și acoperișuri (-3%).
Materialele de construcții ale căror prețuri sunt însă în creștere sunt Oriented Strand Boards (OSB), cu un avans de 6%, și panourile sandwich, al căror preț este în urcare cu 4%.
„În contrast cu anul 2023, când producătorii de materiale de construcții se angajau în campanii promoționale active, situația s-a schimbat considerabil. În prezent, devine tot mai dificil pentru aceștia să mențină prețurile la un nivel competitiv fără a compromite calitatea produselor”, a declarat Cosmin Răileanu, fondatorul Vindem-ieftin.ro.
Dacă anul trecut, companiile din piață ofereau discounturi de până la 30% pentru materialele de construcții comercializate, la începutul anului curent prețurile au crescut semnificativ. Materialele de construcție ale căror prețuri s-au majorat cel mai mult la începutul acestui an au fost cărămida (+17%), fierul beton (+10-15%), panourile sandwich (+10%), polistirenul (+5-8%) și cimentul (+3-5%).
În acest context de piață, companiile de profil încearcă să își optimizeze costurile și negociază plata cash pentru materiale, tocmai pentru a obține un cost mai bun și a menține marjele pozitive. De asemenea, crește cererea de produse premium pentru eficientizarea energetică, astfel încât construcțiile să îndeplinească normele nZEB (nearly Zero Energy Building). Tot pe un trend ascendent se situează și numărul de proiecte B2B în mediul antreprenorial pentru noi linii de business, spații de producție și depozitare etc.
„Competitivitatea în piață a devenit un adevărat exercițiu de menținere a echilibrului. Cu toate acestea, marii producători asigură că există soluții pentru a face față acestei noi realități. Piața materialelor de construcții este dinamică, iar aceasta implică multe provocări. Furnizorii caută în mod frecvent soluții pentru a oferi materiale de construcții fără a face rabat de la calitate, mai ales în contextul inflației crescute la nivel mondial”, a adăugat Cosmin Răileanu.
Vindem-ieftin.ro participă activ la evenimentele de profil, cum ar fi nZEB Expo, care va avea loc între 14-16 iunie.
Renegocierea cu fabricile
Pentru a răspunde provocărilor pieței actuale, Vindem-ieftin.ro se angajează în renegocierea contractelor cu fiecare fabrică, atât la nivel național, cât și pentru livrările din Europa.
Focus pe clienți și extinderea Depozitelor Virtuale
Prioritatea companiei rămâne satisfacerea nevoilor clienților și optimizarea resurselor pentru investițiile în construcții: „Vom continua să adaptăm ofertele noastre pentru a răspunde cerințelor pieței și vom extinde echipa de francize Depozit Virtual. Această inițiativă permite antreprenorilor să vândă întreaga gamă de materiale de construcții fără a avea nevoie de un sediu fizic sau de angajați, facilitând accesul la soluții eficiente și flexibile”.
Despre companie:
Vindem-ieftin.ro este primul market network din domeniul materialelor de construcții din România, care funcționează pe vânzare consultativă, direct din fabrică, către orice tip de șantier. Compania a înregistrat o cifră de afaceri de 15 milioane de euro.