Primăria Capitalei a lansat, în 15 martie, procedura de atribuire a 3.780 de autorizaţii taxi, în prima dintre cele patru etape succesive ce se vor desfășura la interval de patru luni, conform Hotărârii nr. 68 a Consiliului General al Municipiului București (CGMB), adoptate în 29 februarie.
Pentru prima etapă, 80 de autorizații vor fi alocate pentru autovehiculele taxi special adaptate transportului persoanelor cu dizabilităţi. Primarul Nicușor Dan a transmis, în 18 martie: „S-a luat decizia atribuirii etapizate pentru ca cetăţenii interesaţi să devină transportatori autorizaţi pentru transportul persoanelor în regim taxi, condiţie necesară participării la procedurile de atribuire, să aibă timpul necesar pentru îndeplinirea tuturor condiţiilor de participare (dobândire formă juridică transportator, achiziţionare auto, constituire dosar etc)”.
Anterior, Nicuşor Dan declarase că există peste 3.000 de autorizaţii neatribuite, în condiţiile în care cei care le deţineau au renunţat la ele. Potrivit primarului, există probleme legate de taximetrie, în urma controalelor efectuate rezultând că acest serviciu este „departe” de ceea ce îşi doresc oamenii.
Solicitările pentru înscrierea la prima etapă a procedurii de atribuire se pot depune la Registratura Primăriei Municipiului Bucureşti din B-dul Regina Elisabeta, nr. 42, sector 5, până pe data de 20 mai.