Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat Studiul de oportunitate privind achiziționarea cu fonduri europene a 42 de autobuze electrice, care vor îmbunătăți transportul public pe 14 trasee din centrul orașului.
Studiul de oportunitate a fost elaborat de o echipă mixtă formată din experți din cadrul RATB și ai Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public București-Ilfov (ADITPBI) și stă la baza aplicațiilor Primăriei Capitalei pentru a obține finanțare nerambursabilă din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional. Hotărârea CGMB este una dintre condițiile prevăzute în Ghidul Solicitantului, constituindu-se drept anexă la cererile de finanțare.
Primarul general Gabriela Firea a amintit că CGMB a adoptat Hotărârea nr. 630/2017 privind aprobarea documentației tehnico-economice pentru introducerea de autobuze electrice în sistemul de transport public de pe teritoriul Municipiului București. „Acum, prima etapă poate fi sustenabilă din toate punctele de vedere – achiziționarea a 42 de autobuze electrice cu costuri minime și fără investiții și avize suplimentare”, a arătat Gabriela Firea.
Raportul de specialitate al PMB, ce însoțește proiectul de hotărâre, stipulează că „în vederea realizării măsurilor din Programul Integrat de Gestionare a Calității Aerului în Municipiul București, precum și a celor din Planul de Mobilitate Urbană Durabilă București – Ilfov, Direcția Transporturi consideră că aplicarea etapei I poate fi implementată pe trasee din zona centrală”.
Astfel, Primăria Capitalei va achiziționa o primă tranșă din cele 100 de autobuze electrice pentru care consilierii generali și-au dat acordul de principiu, în unanimitate, în vara anului trecut. Între timp, CGMB a aprobat și Studiul de Fezabilitate (SF) pentru achiziționarea acestor vehicule „verzi”, ce vor înnoi parcul auto al Regiei Autonome de Transport (RATB). Pentru aceasta, Regia a încheiat un contract cu societatea comercială SC FIATEST SRL.
Potrivit studiului realizat de RATB, „în prima etapă va fi introdus un număr redus de linii în zona centrală, cu utilizarea depourilor de troleibuze deja existente, urmând ca în etapa a doua, numărul de autobuze electrice să fie suplimentat, dar cu realizarea unor investiții pentru modernizarea depourilor existente, respectiv depoul Titan de tramvaie, depoul mixt de tramvaie și troleibuze de la Bucureștii Noi, depoul Vatra Luminoasă și depoul Victoria, precum și construirea unuia nou, mixt, pentru autobuze și troleibuze, cu 200 de locuri și amenajarea a două autobaze care, în prezent, sunt dotate cu autobuze diesel”.
Mai puțină poluare, în București
Autobuzele vor avea podeaua total coborâtă și vor fi dotate cu instalație de ventilație, aer condiționat și încălzire, precum și cu facilități pentru accesul persoanelor cu handicap. Vor avea, de asemenea, un sistem de infotainment, un sistem de taxare pentru carduri contactless, precum și Wi-Fi și sisteme de supraveghere video și de numărare a călătorilor.
Autonomia autobuzelor electrice între două încărcări va fi de minimum 250 km, în condiții specifice Capitalei, un parcurs suficient pentru o zi de circulație, și este solicitată o garanție de minimum 8 ani sau minimum 480.000 km pentru autobuze și de opt ani pentru infrastructura de încărcare.
Prin înlocuirea autobuzelor diesel cu cele electrice, se vor reduce noxele în centrul Capitalei, pentru că nu emit poluanți. De asemenea, vehiculele ecologice sunt silențioase, fără șocuri la demaraj și la frânare și reduc zgomotul și vibrațiile în zona centrală.
Amintim că primarul Gabriela Firea a semnat, cu reprezentantul Otokar, contractul pentru cele 400 de autobuze Euro 6 achiziționate prin licitație, primele 100 dintre vehicule urmând a fi livrate începând cu luna octombrie.
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea: „Municipiul București este solicitant eligibil pentru accesare fonduri nerambursabile prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 3, obiectivul specific 3.2 – reducerea emisiilor de carbon în zonele urbane bazată pe planurile de mobilitate urbană durabilă”.