Primele două autobuze electrice Karsan, modelul e-ATA, din totalul de 44 contractate de Primăria Timișoara, au intrat în circulație, în 20 aprilie, pe linia 33, cu traseul Catedrală-Calea Șagului.
Vehiculele producătorului turc, care au trecut de perioada de verificare cu teste prin curse de probă pe traseele din oraş, sunt model articulat. Au lungimea de 18 metri şi o capacitate de 155 de locuri, dintre care 50 pe scaun. De asemenea, au podeaua integral coborâtă şi facilităţi pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi.
Scaunele asigură un nivel sporit de confort, fiind realizate din material special, cu proprietăţi antigraffiti, antivandalism, vopsea înglobată şi tapiserie rezistentă la uzură şi murdărie, uşor lavabilă. Autobuzele sunt prevăzute cu sistem de supraveghere video la interior şi la exterior, cu camere digitale color şi înregistrare audio. Vor avea o durată de funcţionare de minimum 15 ani, din care opt fără reparaţie generală.
Autovehiculele vor fi alimentate la staţiile de încărcare amplasate în incinta depoului de pe bulevardul Dâmboviţa. Propulsorul electric le oferă o putere maximă de 500 de kW (680 de cai putere). Capacitatea acumulatorului este cuprinsă între 198 și 595 de kWh, iar modelul lung de 18 metri este dotat și cu un pantograf pentru încărcare rapidă.
La Societatea Publică de Transport Timişoara au mai ajuns încă 14 autobuze, care acum se află în probe şi vor fi introduse în circulaţie etapizat, pe liniile expres 1, 2 şi 7. Primarul Dominic Fritz a declarat: „Pe măsură ce le înmatriculăm, în perioada următoare vor intra în trafic și următoarele autobuze. Până la sfârșitul anului, toate cele 44 de autobuze electrice din acest lot vor fi la Timișoara. Este prima flotă de autobuze complet nepoluante a Timișoarei. În următorii ani, înnoim complet flota de transport public din Timișoara, grație finanțărilor din fonduri europene câștigate toamna trecută. Avem finanțare completă să înlocuim 150 autobuze, firobuze și tramvaie. Și lucrăm, în același timp pentru a transforma STPT într-o societate modernă de transport care să ofere servicii de calitate pentru timișoreni”.
Finanţarea este asigurată prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, în baza unui proiect derulat în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Primăria Municipiului Braşov. Valoarea totală a proiectului este de peste 220 de milioane de lei, din care bugetul alocat municipiului Timişoara se ridică la peste 170 de milioane de lei. Finanţarea nerambursabilă acoperă 98% din totalul costurilor eligibile, iar diferenţa de 2% şi valoarea cheltuielilor neeligibile se acoperă din bugetul local. Primăria Brașov va primi 12 astfel de vehicule Karsan e-ATA.