Primele zboruri charter spre destinații de vacanță

Primele zboruri charter spre destinații de vacanță au decolat în 25 mai de la Aeroportul Internațional “Traian Vuia” Timișoara.

Matala, Creta

“Primii pasageri din acest sezon estival care au plecat cu zboruri charter au ajuns deja în Creta, urmând ca după-amiaza să zboare și primii turiști din acest sezon spre Antalya. Începând cu luna iunie se dă startul și zborurilor spre Zakynthos și Constanța”, precizează administrația aeroportului.

Alături de aceste curse spre destinații de vacanță, pasagerii pot opta pentru cursele regulate spre Italia: Bari – cu acces la plajele de la Marea Adriatică și Marea Ionică și Treviso – cu acces la plajele de la Marea Mediterană și Veneția, Spania: Valencia – cu acces la plajele din Costa Blanca și Barcelona – Costa Brava , Israel: Tel Aviv – cu acces la plajele Mediteranei sau la Marea Moartă.

Suplimentar, agențiile de turism oferă servicii turistice pe curse aeriene regulate și spre destinații exotice, cu plecare direct din Timișoara: Maroc și Portugalia, cu cazare și tur ghidat.

O oportunitate deosebită sunt și zborurile zilnice către Frankfurt am Main, Munchen sau Milano-Bergamo, de unde se asigură conexiuni spre destinații exotice de vacanță cum ar fi zona Caraibelor sau insulele Oceanului Indian.

”În acest an, datorită conexiunilor disponibile de la Aeroportul Timișoara, turiștii au la dispoziție o gamă variată de vacanțe, în tot sezonul estival. Zborul cu avionul permite să ajungă la destinația dorită într-un timp scurt, astfel turiștii pot profita de fiecare zi de concediu. Este foarte bine că agențiile de turism vin în întâmpinarea nevoilor clienților, oferind vacanțe pe toate gusturile”, spune directorul Aeroportului, Daniel Idolu.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.