Un bărbat din Galaţi a încercat să mituiască agentul examinator, cu 300 de euro, pentru obţinerea permisului de conducere, iar acum este cercetat penal pentru comiterea infracţiunii de dare de mită, informează în 2 iulie Direcţia Generală Anticorupţie (DGA).
“În fapt, un agent de poliţie din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule Galaţi, în timp ce era în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu cu privire la examinarea aptitudinilor de condus ale unui candidat la promovarea probei de traseu a examenului auto, a găsit în dosarul de şcolarizare, primit de la cursant chiar înainte de începerea probei, suma de 300 de euro”, se precizează în comunicatul remis redacției.
Agentul examinator a sesizat situaţia la Serviciul Judeţean Anticorupţie Galaţi, din cadrul DGA, care la rândul său a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi.
Procurorul de caz a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită.