Nici la această dată licenţele de traseu nu au fost eliberate în judeţul Giurgiu, deşi, conform programului atribuirii, acest lucru ar fi trebuit să se întâmple până la finalul anului trecut.
Câteva hotărâri ale Consiliului Judeţean Giurgiu au condus la eliminarea de pe trasee a mai multor operatori, după ce fuseseră desemnaţi câştigători în urma atribuirii realizate de către CNMSI. Aparent, aceste hotărâri au avut ca scop favorizarea unui singur operator.
Legalitatea acestor acţiuni urmează să fie analizată de către instituţiile implicate în procesul atribuirii.
Practic, hotărârile Consiliului Judeţean Giurgiu interferează cu Ordinul comun emis de Ministerul Transporturilor şi cel al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, adăugând noi criterii pentru atribuire. În plus, CJ Giurgiu a realizat aceste modificări în luna decembrie, atunci când, practic, operatorii nu mai puteau schimba strategia pe care şi-au stabilit-o în legătură cu atribuirea.
Puteţi citi aici plângerea trimisă la sediul redacţiei de către unul dintre operatorii care au luat parte la atribuire.
Radu BORCESCU