„Profesii Bine Cimentate”

150 de studenți de la facultățile tehnice, vor avea oportunitatea de a descoperi cum să-și dezvolte o carieră în domeniul construcțiilor la cea de-a V-a ediție a programului „Profesii Bine Cimentate”.

Programul este desfășurat de Școala de Valori alături de Grupul Holcim România „cu scopul de a facilita integrarea pe piața muncii a studenților cu profil tehnic, de a face cunoscută tinerilor cariera în domeniul construcțiilor, dar și pentru a le prezenta oportunitățile de dezvoltare profesională și personală”, potrivit comunicatului transmis redacției. 

Studenții se pot înscrie în program, până pe 2 februarie 2025, pe pagina: https://scoaladevalori.ro/profesii-bine-cimentate/

Programul educațional se adresează studenților din anii II, III, IV și masterat de la facultățile cu profil tehnic din următoarele centre universitare: București, Brașov, Cluj, Craiova, Iași, Oradea, Petroșani, Pitești sau Timișoara, cu specializările: Inginerie Mecanică, Electronică și Automatizări, Inginerie Minieră, Construcții Civile și Industriale, Construcții Drumuri și Poduri/ing. Electromecanică și Electrică (Somaco), Mediu, SSM, Prefabricate și BCA.  

Alina Cristea, manager CSR și Programe Educaționale Holcim România explică misiunea acestui program: „Educația este un pilon de referință din strategia noastră de sustenabilitate, iar programul «Profesii Bine Cimentate» reprezintă un pol important pentru studenții cu profil tehnic. Ne bucurăm să continuăm misiunea noastră alături și pentru studenți, asigurând, ca de fiecare dată, oportunitatea ca unii dintre cei prezenți în program să devină ulterior colegii noștri, urmând o carieră într-o industrie extrem de competitivă și dinamică”.

Cei 150 de participanți vor beneficia la șapte ateliere de soft skills susținute online, precum și de o experiență de o săptămână la fabricile Holcim România, și Somaco Grup Prefabricate, unde participă și la opt ateliere tehnice: Inginerie chimică, Mecanică, Automatizări, Mine, SSM, Mediu, Prefabricate și BCA, Oameni și cultura organizațională.
 
40 dintre participanți pot fi selectați pentru un internship de 3 luni în cadrul fabricilor Holcim România și Somaco Grup Prefabricate, desfășurate astfel: 8 locuri – Aleșd, 8 locuri – Câmpulung, 3 locuri – RMX, 2 locuri – Arad și Târgoviște (AGG), 1 loc – București (Infrastructură), 2 locuri – Turda, 4 locuri – Adjud, 12 locuri – Timișoara, Târgoviște, Teiuș, Roman și Buzău (Prefabricate). 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.