PROFI își extinde suprafața de depozitare în CTPark Bucharest West

PROFI, unul dintre cei mai mari chiriași ai CTPark Bucharest West, își extinde suprafața de depozitare la 67.000 mp. PROFI operează în CTPark Bucharest West trei tipuri de depozite: cu temperatură ambientală și cu temperatură controlată pentru refrigerate și congelate.

Precizările CTP transmise ZIUA CARGO:

CTP a livrat la timp și în buget pentru PROFI o clădire nouă cu o suprafață de 10.000 mp. Noile spații completează suprafețele de depozitare deja existente și răspund nevoii de dezvoltare pe termen mediu și lung a PROFI. Toate spațiile au fost gândite și construite astfel încât să fie potrivite pentru întreaga gamă de produse a retailerului, de la produse neperisabile și care nu  necesită condiții speciale de depozitare, până la cele care necesită temperatură controlată, precum lactate, fructe, legume, carne și produse congelate. 

Încă de la începutul relației noastre cu PROFI, am gândit parteneriatul nostru pe termen lung și am construit împreună spațiile necesare astfel încât să putem să răspundem agil și rapid nevoilor de dezvoltare ale clientului, care acționează într-un sector extrem de dinamic și cu un potențial major de creștere. Am ajuns, astăzi, împreună, la o suprafață ocupată de peste 67.000 mp, care a crescut odată cu rețeaua de magazine deținută de PROFI în România și oferă toate dotările necesare pentru gama lor variată de produse”, a declarat Ana Dumitrache, country head CTP România. 

Depozitul PROFI din CTPark Bucharest West va fi dotat cu un parc fotovoltaic cu o putere instalată de 3 MW, care va asigura un flux suplimentar de energie de aproximativ 4100 MWh/an, pentru a eficientiza consumul mai ales în perioadele de vârf. De asemenea, PROFI a anunțat de curând că desfășoară un proiect pilot de implementare a panourilor fotovoltaice pe magazinele sale din Șag, Făget, Timișoara, Giarmata, Sânandrei, Lipova, și din alte localități, ca măsură de economisire a energiei, cu efect atât imediat, cât și pe termen lung.

„CTPark Bucharest West a fost prima noastră opțiune atunci când am evaluat oportunitatea actualei extinderi, deoarece reprezenta o continuare firească a parteneriatului nostru cu CTP, care a dovedit că ne poate oferi spații personalizate și pe măsura nevoilor noastre, realizate la cele mai înalte standarde de calitate. Un factor suplimentar în decizia noastră a fost cel legat de sustenabilitate și de investițiile pe care dezvoltatorul le face constant, precum instalarea de panouri solare, pentru a optimiza și eficientiza și mai mult consumul de energie, priorități care sunt aliniate cu necesitățile, dar și cu principiile noastre”, a declarat Gaetan Pacton, director general Profi România. 

Cu 28.000 de angajați și peste 1.640 de magazine integrate și partener prezente în circa 770 de localități, PROFI este firma cu cel mai mare număr de angajați din România. 

Tranzacția de închiriere a fost consiliată de compania de consultanță imobiliară Jones Lang LaSalle.

Am știut dintotdeauna că PROFI are ambiții mari de a-și crește continuu afacerea și că are nevoie de cei mai potriviți parteneri pentru a facilita acest demers. Colaborarea cu CTP, un lider în domeniul lor, este o potrivire excelentă. Suntem încântați să contribuim la concretizarea acestei extinderi și considerăm că este o perspectivă pozitivă pentru anul viitor și un sfârșit de an remarcabil pentru ei”, a declarat Viorel Opaiț, Business Development director în cadrul JLL România.  

Amplasat în vestul Bucureștiului, la km 23 pe Autostrada A1, CTPark Bucharest West este cel mai mare parc industrial din România, precum și din rețeaua CTP, dezvoltator prezent în 10 țări. CTPark Bucharest West are o suprafață închiriabilă de peste 770.000 mp și găzduiește peste 2.000 de angajați care își desfășoară activitatea permanent în parcul industrial.

CTPark Bucharest West oferă cea mai bună calitate a vieții dintr-un parc industrial, angajații parcului pot beneficia și de serviciile Clubhaus, un spațiu multifuncțional care include un centru de training și wellbeing dotat cu  săli de ședințe, birouri, un amfiteatru, restaurant și cafenea cu terasă, precum și un cabinet medical. Clubhaus a primit recent certificare BREEAM Outstanding, o premieră națională, fiind prima certificare de acest nivel acordată unei dotări a unui parc industrial.

În România, CTP deține o suprafață totală de peste 2,3 milioane mp de depozite de clasa A în alte 15 orașe: București, Arad, Brașov, Cluj-Napoca, Craiova, Deva, Oradea, Pitești, Sibiu, Timișoara, Turda, Târgu Mureș, Caransebeș, Ineu și Salonta. 

Despre CTP

CTP este cel mai mare proprietar, dezvoltator și administrator de proprietăți imobiliare logistice și industriale listat din Europa Continentală în funcție de suprafața închiriabilă brută, deținând peste 9,9 milioane de m² de spații în zece țări. 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.