Guvernul a aprobat, în ședința de luni, transmiterea oficială către Comisia Europeană a mai multor programe operaţionale față de pragul de două treimi din totalul celor 43 de miliarde de euro (inclusiv cofinanţarea naţională) alocaţi României prin fondurile de coeziune pentru 2021-2027.
Purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru: „În primul rând, este vorba de versiunea actualizată a acordului de parteneriat pentru perioada 2021 – 2027 pentru Programul Operaţional Regional Centru. Are o alocare propusă la nivelul Uniunii Europene de 1,152 miliarde euro, cu o cofinanţare naţională de 232 milioane euro. Priorităţile derulării acestui program sunt: o regiune competitivă prin inovare şi întreprinderi dinamice pentru o economie inteligentă, regiune digitală, comunităţi prietenoase cu mediul, mobilitate urbană durabilă, o regiune accesibilă, educată, cu turism sustenabil, şi o regiune atractivă, a spus el, menţionând că este inclusă şi componenta de asistenţă tehnică.
Un doilea program operaţional este cel privind Transporturile 2021-2027. „Este un program multifond (…) proiectat pentru a avea în funcţiune în România o reţea de infrastructură de transport de înaltă calitate, care să asigure conectivitatea între România şi restul Uniunii Europene, precum şi între toate regiunile ţării, în siguranţă şi în armonie cu obiectivele de neutralitate climatică şi protecţia mediului. Are o valoare de 4,6 miliarde euro, cu o finanţare naţională substanţială care va sprijini conectivitatea rutieră, îmbunătăţirea conectivităţii secundare rutiere, creşterea siguranţei, atât în domeniul rutier, cât şi în domeniul feroviar, precum şi dezvoltarea atractivităţii transportului feroviar”.
Executivul a aprobat şi Programul Operaţional Regional Nord-Est 2021-2027, program care va avea o alocare de 1,4 miliarde de euro şi o cofinanţare naţională de aproximativ 320 de milioane de euro.