Proiect de HG: Transportatorii vor primi 13 bani la litrul de motorină

Transportatorii rutieri de marfă și cei de persoane vor primi sprijin 13 bani la litrul de motorină cumpărat, conform unui proiect de Hotărâre de Guvern (HG) publicat în consultare, pe 9 februarie, de Ministerul Finanţelor, care a decis această schemă de ajutor de stat, la solicitarea patronatelor din transporturi, pentru compensarea creşterii preţului la combustibil.

sursă foto: IRU

Amintim că Guvernul a majorat prețul carburanților, de la 1 ianuarie, prin majorarea accizei cu 29 de bani pe litru la benzină și 26 de bani pe litru la motorină. De la 1 iulie, urmează altă majorare, de 43 bani/litru la benzină și 39 bani pe litru la motorină.

Bugetul schemei de ajutor de stat este de 180 de milioane de lei pentru un număr estimat de 4.000 de operatori economici. Până la 31 decembrie 2024, acesta se va acorda sub forma unui grant acordat operatorilor economici licenţiaţi în România, care desfăşoară activităţi de transport rutier de mărfuri în cont propriu sau contra cost şi transport de persoane.

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloş, a declarat: „Sunt tot mai multe firme de transport care nu au posibilitatea absorbţiei creşterii costurilor de operare, presiunea preţului la carburant aducând costuri suplimentare imediate care pot determina insolvenţa sau chiar falimentul. Este o măsură temporară de sprijin, în contextul în care, în imaginea de ansamblu, ele sunt interconectate cu alte sectoare economice, cum sunt producţia, comerţul, agricultura şi turismul. Este un mod prin care, indirect, facilităm transportul materiilor prime, produselor finite, echipamentelor şi persoanelor, pentru a asigura funcţionarea eficientă a întregii economii. Avem o viziune clară în a construi scheme pentru investiţii care să stimuleze dezvoltarea şi să susţină progresul economic. Însă, în acelaşi timp, trebuie să recunoaştem importanţa echilibrului şi a abordării integrate, acolo unde putem lua decizii care generează efect multiplicator”.

Sunt eligibili pentru compensarea creşterii accizei la motorină operatorii economici care îndeplinesc cumulativ la momentul depunerii cererii de compensare a creşterii accizei la motorină, următoarele condiţii:

  • deţin licenţă comunitară eliberată în România; deţin cel puţin un vehicul eligibil;
  • nu sunt declaraţi inactivi potrivit prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, sau nu se află în inactivitate temporară, înscrisă în registrul comerţului, potrivit legii;
  • nu beneficiază de alte compensaţii pentru activitatea de transport desfăşurată cu vehiculele eligibile, cu excepţia celor care efectuează transport public local de persoane;
  • nu au fost emise împotriva lor decizii de recuperare a unui ajutor de stat sau, în cazul în care asemenea decizii au fost emise, acestea au fost executate conform prevederilor legale în vigoare;
  • alimentează vehiculele eligibile de la staţiile de distribuţie ale operatorilor economici înregistraţi potrivit Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în calitate de comercianţi en detail de produse energetice sau de la parteneri contractuali care au ca furnizori staţiile de distribuţie anterior menţionate, utilizând un card de gestiune a alimentărilor sau un inel emiţător/receptor sau din rezervoarele pentru consum propriu deţinute la punctele lor de alimentare sau de parteneri contractuali care deţin rezervoare, prin intermediul unor dispersoare electronice pentru distribuţie.

Operatorul economic poate depune o cerere de compensare a creşterii accizei la motorină pentru un trimestru calendaristic, în primele 30 zile ale trimestrului următor celui pentru care se solicită plata ajutorului de stat.

„Se poate solicita ajutor de stat pentru toate vehiculele eligibile deţinute în cursul trimestrului pentru care se solicită compensarea, în baza unei cereri de compensare, depusă la Autoritatea Rutieră Română, începând cu prima zi a trimestrului următor celui pentru care se emite cu 30 de zile lucrătoare înaintea publicării în Monitorul Oficial a prezentei hotărâri. Ministerul Finanţelor, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Autoritatea Rutieră Română (ARR), prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, vor încheia un protocol de colaborare pentru transmiterea informaţiilor referitoare la operatorii economici, necesare pentru evaluarea cererii”, precizează MF. 

Download

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.