Proiect de OUG pentru modificarea Legii RCA (document)

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a lansat în dezbatere publică un proiect de Ordonanţă de Urgenţă (OUG) pentru modificarea şi completarea Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA).

În nota de fundamentare a proiectului de OUG se motivează că, în cazul menținerii actualei Legi 132/2017 și a Normei 20/2017, România riscă un proces la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (UE).

Propunerile de modificare au scopul de a „asigura convergența legislației naționale cu directivele europene în materie, ale Directivei 2009/138/CE și ale Directivei 2009/103/CE, avându-se totodată în vedere obligația României, prin A.S.F., ce îi revine în conformitate cu prevederile art. 27 din Directiva 2009/138/CE în ceea ce privește protejarea deținătorilor de polițe de asigurare și a beneficiarilor”, se arată în Nota de fundamentare.

„Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană a transmis, în data de 20.07.2018, statului român o scrisoare de informare cu privire la deschiderea de către Comisia Europeană a procedurii de punere în întârziere în cauza 2018/4075 având ca obiect legislația în vigoare în România referitoare la asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terțelor persoane (RCA) și posibila încălcare, prin unele dispoziții conținute în aceasta, a unor prevederi ale Directivei 2009/138/CE și ale Directivei 2009/103/CE. Conform scrisorii de punere în întârziere, Comisia Europeană consideră că, prin menținerea unor articole din Legea nr.132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie (denumită în continuare Legea nr. 132/2017) și din Norma A.S.F. nr.20/2017 privind asigurările auto din România (denumită în continuare Norma nr. 20/2017), nu au fost îndeplinite obligațiile care revin României în conformitate cu art. 21 și art.181 ale Directivei 2009/138/CE și art. 14 al Directivei 2009/103/CE”, se precizează în document.

Schimbări preconizate

„Având în vedere emiterea de către Comisia Europeană a Avizului motivat în data de 25.07.2019 și ținând cont de urgența îndeplinirii obligațiilor și respectării termenului impus, se propune modificarea prevederilor Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie. Proiectul ordonanței de urgență de modificare și completare a Legii nr. 132/2017 are în vedere în principal următoarele:

1. Se propun modificări asupra modului de funcționare a „asiguratului cu risc ridicat”: Întrucât Comisia Europeană consideră că prin actualul mod de funcționare este îngrădită libertatea de tarifare prin impunerea unei prime calculate și ofertate de către BAAR și nu de către asigurătorul RCA, propunerea de modificare a legislației are în vedere eliminarea obligației BAAR de ofertare a primei de asigurare în cazul asiguratului cu risc ridicat.

Totodată, se are în vedere instituirea obligațiilor BAAR de alocare a asiguratului cu risc ridicat conform politicilor și procedurilor proprii, proceduri interne care stabilesc și condițiile de încheiere a asigurării, asumate de către toți membrii BAAR, precum și de stabilire a unor reguli de conduită aplicabile membrilor săi inclusiv cu privire la încheierea asigurării RCA în cazul asiguraților cu risc ridicat.

2. Se propune abrogarea prevederilor ce limitează cheltuielile administrative și de vânzare ale poliței de asigurare ce pot fi incluse de către asigurători în calculul tarifelor de primă.

3. Se propune eliminarea obligației A.S.F. de reglementare a modului de calcul al tarifelor de primă, a criteriilor de risc, a indicilor de încărcare, a coeficienților de majorare şi/sau corecție ori alte instrumente de ajustare a tarifelor de primă, condiții în care calculul va avea în vedere respectarea principiilor actuariale general acceptate.

4. Se propune punerea în acord a prevederilor din cuprinsul Legii nr. 132/2017 ce reglementează modul de distribuire a contractelor RCA cu prevederile Legii nr. 236/2018 privind distribuția de asigurări, acestea intrând în vigoare ulterior publicării legii RCA. Astfel, se reglementează la art.6 alin. (3), asumarea răspunderii pentru emiterea tuturor contractelor RCA indiferent de canalul de distribuție utilizat, fie direct sau prin intermediarii de asigurări sau de asigurări auxiliare, definiți conform Legii 236/2018”.

Iată proiectul Ordonanței de Urgență:

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ

pentru modificarea și completarea Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților

prin accidente de vehicule și tramvaie

– proiect –

Art. I. – Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 431 din 12 iunie 2017, se modifică și se completează după cum urmează:

  1. Punctul 5 al articolului 2, se modifică și va avea următorul cuprins:

„5. asigurat cu risc ridicat – persoana pentru care, pe baza încadrării în clasele de risc, cel puţin 3 asigurători RCA ofertează un tarif de primă de N ori mai mare decât tariful de referinţă;”

  1. Alineatul (3) al articolului 6 se modifică și va avea următorul cuprins:

„(3) Asigurătorii RCA îşi asumă răspunderea pentru toate contractele RCA, inclusiv pentru cele alocate de către BAAR potrivit art. 19 alin. (3), precum şi pentru erorile sau omisiunile apărute la emiterea contractelor RCA fie direct, fie prin intermediarii de asigurări sau de asigurări auxiliare, definiţi potrivit Legii nr. 236/2018 privind distribuţia de asigurări, cu completările ulterioare.”

  1. Alineatul (3) al articolului 9 se abrogă.
  1. Alineatul (3) al articolului 18 se modifică și va avea următorul cuprins:

„(3) În calculul tarifului de primă, asigurătorii RCA pot folosi criterii de risc, indici de încărcare, coeficienți de corecție ori alte instrumente de ajustare a tarifelor de primă, cu respectarea principiilor actuariale general acceptate.”

  1. Alineatul (4) al articolului 18 se abrogă.
  2. Articolul 19 se modifică și va avea următorul cuprins:

„Art. 19. – (1) Un asigurat cu risc ridicat, în condițiile în care se încadrează în clasele de risc, potrivit art. 2 pct. 5, se poate adresa BAAR pentru alocarea unui asigurător în vederea încheierii contractului RCA.

(2) Factorul “N” prevăzut la art. 2 pct. 5 este stabilit de către BAAR, cu avizul A.S.F. şi este calculat pentru un vehicul cu aceleași caracteristici tehnice cu cele ale vehiculului pentru care se solicită asigurarea, precum şi pentru aceeași clasă de bonus-malus a asiguratului/utilizatorului.

(3) BAAR, în baza politicilor și procedurilor proprii, alocă un asigurător RCA în vederea încheierii contractului RCA.

(4) Condițiile în care sunt încheiate asigurările RCA pentru asigurații cu risc ridicat se regăsesc în procedurile interne ale BAAR; condițiile se publică pe site-ul BAAR și se actualizează ori de câte ori se modifică.

(5) BAAR se asigură de existența valabilității polițelor de asigurare aferente clienților cu risc ridicat în baza de date cu asigurările obligatorii de răspundere civilă auto încheiate pe teritoriul României.”

  1. După alineatul (12) al articolul 32 se introduc două noi alineate, alin. (13) și (14), cu următorul cuprins:

„(13) BAAR stabilește reguli de conduită aplicabile membrilor, inclusiv cu privire la încheierea asigurării RCA pentru asigurații cu risc ridicat.

(14) BAAR se asigură de punerea în aplicare a regulilor de conduită de către proprii membri și stabilește proceduri privind analizarea conduitei membrilor și măsurile ce pot fi impuse acestora.”

  1. Articolul 36 se modifică și va avea următorul cuprins:

„Art. 36. – (1) BAAR elaborează politici și proceduri pentru gestionarea asigurărilor RCA aplicabile asiguratului cu risc ridicat, care cuprind cel puţin următoarele:

  1. a) elaborarea de atribuţii privind gestionarea asigurărilor RCA aplicabile asiguratului cu risc ridicat către structurile proprii;
  2. b) modalitatea de alocare și ofertare în vederea încheierii contractului RCA pentru asiguratul cu risc ridicat;
  3. c) modul de determinare şi publicare a factorului “N” prevăzut la art. 2 pct. 5 și art. 19
    (2);
  4. d) reguli de conduită aplicabile membrilor inclusiv cu privire la încheierea asigurării RCA pentru asigurații cu risc ridicat;
  5. e) aspectele referitoare la încheierea contractului de asigurare RCA de către asigurătorul alocat.

(2) Politicile și procedurile prevăzute la alin. (1) sunt aprobate de către adunarea generală a BAAR și supuse avizului A.S.F.; politicile și procedurile proprii sunt aplicate de către BAAR și membrii acestuia.” 

  1. La articolul 37 alineatul (1), literele d) – g) se modifică și vor avea următorul cuprins:

„d) nerespectarea de către asigurătorii RCA a obligaţiilor prevăzute la art. 5 alin. (1) și (2), art. 6 alin. (3), art. 11, art. 14, art. 18 alin. (1) şi (6) – (12), art. 21 alin. (1) – (5), art. 23 alin.(1),      art. 24 alin. (6) și art. 26 alin. (2);

  1. e) nerespectarea de către persoanele din consiliul director al BAAR, de către persoanele care deţin funcţii de conducere în cadrul BAAR sau de către BAAR a obligației în ceea ce privește stabilirea factorului „N” prevăzută la art. 19 alin. (2) și a prevederilor art. 32 alin. (2) lit. b) – m), alin. (3), (8) și (9);
  2. f) nerespectarea de către persoanele din consiliul director al BAAR sau de către persoanele care deţin funcţii de conducere în cadrul BAAR a obligaţiei privind solicitarea avizului/aprobării, potrivit art. 19 alin. (2), art. 32 alin. (10) şi (11) şi art. 36 alin. (2);
  3. g) nerespectarea de către persoanele din consiliul director al BAAR sau de către persoanele care deţin funcţii de conducere în cadrul BAAR a obligațiilor de elaborare a politicilor și procedurilor, inclusiv pentru gestionarea asigurărilor RCA aplicabile asiguratului cu risc ridicat, sau de punere a acestora în aplicare, potrivit art. 19 alin. (3) și (4), art. 32 alin. (13) și (14) și art. 36
    (1);”
  4. La articolul 37 alineatul (1), după litera i) se introduce o nouă literă, lit. j), cu următorul cuprins:

„j) nerespectarea de către asiguratorii RCA şi de către persoanele care fac parte din conducerea acestora a măsurilor stabilite prin actele de autorizare, supraveghere şi/sau control sau a altor măsuri adoptate de A.S.F.;”

  1. La articolul 37 alineatul (2), literele c) și e) se modifică și vor avea următorul cuprins:

„c) faptele persoanelor din consiliul director al BAAR sau ale persoanelor care deţin funcţii de conducere în cadrul BAAR, prevăzute la alin. (1) lit. e) – g), cu avertisment scris sau cu amendă de la 10.000 lei la 100.000 lei;

  1. e) faptele BAAR prevăzute la alin. (1) lit. e) și h), cu avertisment scris sau cu amendă de la 10.000 lei la 100.000 lei.”
  2. La articolul 37 alineatul (2), după litera e) se introduce o nouă literă, lit. f) cu următorul cuprins:

„f) faptele asigurătorilor RCA sau ale persoanelor care fac parte din conducerea acestora pentru nerespectarea măsurilor prevăzute la alin. (1) lit. j), cu avertisment scris sau cu amendă de la 10.000 lei la 100.000 lei;”

  1. Alineatul (3) al articolului 37 se modifică și va avea următorul cuprins:

„(3) Constatarea contravenţiilor prevăzute la alin. (1) se face de către persoanele cu atribuţii privind monitorizarea, supravegherea şi/sau controlul din cadrul A.S.F. Aplicarea sancţiunilor contravenţionale prevăzute la alin. (2) şi (5) – (7) se realizează de către Consiliul A.S.F. prin decizie, cu respectarea în mod corespunzător a prevederilor art. 28 alin. (15) și (20), art. 31 din Legea nr. 236/2018, cu completările ulterioare, art. 163 alin. (12) și (16) şi ale art. 165 din Legea nr. 237/2015, cu modificările și completările ulterioare.”

  1. Alineatul (11) al articolului 37 se modifică și va avea următorul cuprins:

„(11) Prin derogare de la prevederile art. 10 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, în cazul constatării săvârșirii a două sau mai multe contravenții se aplică amenda prevăzută pentru contravenția cea mai gravă.”

  1. După alineatul (15) al articolului 37 se introduce un nou alineat, alin. (16) cu următorul cuprins:

,,(16) Prin derogare de la prevederile art. 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, aplicarea sancţiunii contravenţionale se prescrie în termen de 3 ani de la data săvârşirii faptei. În cazul contravenţiilor continue, termenul de prescripţie de 3 ani curge de la data constatării faptei sau de la data încetării ultimului act ori fapt săvârşit, dacă acest moment intervine anterior constatării. ”

  1. La articolul 43 alineatul (1), litera m) se abrogă.

Art. II – În termen de 20 de zile la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Autoritatea de Supraveghere Financiară modifică în mod corespunzător prevederile reglementărilor emise în aplicarea Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie. 

Art. III. – Actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor.

Art. IV – Prezenta ordonanță de urgență intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția art. I pct. 9-15, care intră în vigoare la 10 zile de la publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României.

Download

Nota de fundamentare:

Download

 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.