Proiect MAI: Noi reguli pentru examinatorii auto de traseu

Un proiect aflat în consultare publică pe site-ul Ministerului de Interne vizează modificarea Ordinului MAI nr. 260/2011, ce stabilește regulile pentru formarea, evaluarea, examinarea, atestarea și controlul examinatorilor care participă la desfășurarea examenelor practice (traseu) pentru obținerea permisului de conducere.

Noul act normativ ar pune în acord legislația românească privind permisele auto cu cea europeană, care a suferit o serie de schimbări.

„Printre altele, prin proiectul de față se redefinesc condițiile de obținere, retragere sau revocare a calității de examinator, se introduce posibilitatea ca examinatorii să facă pregătirea și să poată fi evaluați și online sau prin intermediul unui simulator și, nu în ultimul rând, stabilirea unor obligații și îndatoriri pentru aceștia”, precizează autorii proiectului.

În ceea ce privește perfecționarea continuă a nivelului de instruire profesională și generală, examinatorii auto vor trebui să participe anual, timp de cinci zile, la astfel de cursuri. În prezent, Ordinul MAI 260/2011 stabilește că examinatorii trebuie să participe, la fiecare doi ani, la cursuri cu o durată de patru zile, pentru a-și menține și actualiza cunoștințele și aptitudinile necesare în vederea efectuării examinării, și, la fiecare cinci ani, la cursuri cu durata de cinci zile, pentru a-și menține și dezvolta aptitudinile practice pentru conducerea vehiculului.

Potrivit MAI, modificarea Ordinului MAI nr. 260/2011 se va face în sensul:

  • creării unui cadru legislativ clar cu privire la condițiile de dobândire sau de pierdere a calității de examinator auto;
  • asigurării unei pregătiri adecvate și eficiente a examinatorilor;
  • reșterii gradului de pregătire a examinatorilor;
  • creării cadrului legal pentru lărgirea bazei de selecție în rândul polițiștilor care pot deveni examinatori și, implicit, a numărului de polițiști atestați, în scopul sprijinirii serviciilor de eliberare permise auto în situații excepționale (perioade aglomerate).

Viitoarele obligații ale examinatorilor de la proba practică a examenului pentru obținerea permisului auto vor fi:

  • să aducă la cunoștința șefilor ori de câte ori le este suspendat dreptul de conducere a vehiculelor sau nu mai sunt apți din punct de vedere medical și psihologic ori exercită o funcție sau desfășoară activități în cadrul unei școli de șoferi;
  • să își perfecționeze continuu nivelul de instruire profesională;
  • să participe la cursurile și programele de instruire organizate de angajator;
  • să manifeste tact și stăpânire de sine în condițiile exercitării unei activități cu un nivel ridicat de solicitare psihică;
  • să se supună evaluărilor și testelor prevăzute în legislație.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.