Ministerul Finanţelor a lansat în dezbatere publică, în 27 iunie, proiectul de Ordonanţă de Urgenţă (OUG) pentru modificarea unor acte normative în domeniul e-Transport, e-TVA şi e-Factura, precum şi pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare.
„Având în vedere că la nivelul Uniunii Europene există un program de parteneriat între autoritatea vamală și operatorii economici, cu rol în consolidarea securității lanțului internațional de aprovizionare și facilitarea unui comerț legitim, prin care se acordă statutul de operator economic autorizat potrivit prevederilor art. 38 din Regulamentul (UE) 952/2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii (reformare), precum și pentru evitarea unui blocaj la nivelul operatorilor economici autorizați care desfășoară activități cu pondere
semnificativă în economia națională și care efectuează în mod curent transporturi internaționale de bunuri, cu consecințe negative atât în ceea ce privește desfășurarea în viitor a activității, cât și acumularea de noi datorii către bugetul general consolidat al statului, ca urmare a dificultății privind plata la termen a obligațiilor fiscale datorate, se propune ca pentru utilizatorii prevăzuți la art. 8^1 din OUG 41/2022 care au statutul de operator economic autorizat la data realizării transportului internațional de bunuri, prevederile art. LXXIV pct. 21 din OUG 115/2023 să intre în vigoare la data de 1 ianuarie 2025 și să se aplice pentru faptele săvârşite şi constatate începând cu
această dată”, se arată în Nota de fundamentare.
Prin proiect „se propune stabilirea unui termen mai lung pentru transmiterea decontului precompletat, respectiv până la data de 5 inclusiv a lunii următoare termenului legal de depunere a decontului de taxă pe valoarea adăugată, care este data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se încheie perioada fiscală respectivă. După identificarea diferenţelor semnificative, transmiterea acestora se realizează până la data de 5 inclusiv a lunii următoare termenului legal de depunere a decontului de taxă pe valoarea adăugată, printr-o notificare de conformare. Termenul de transmitere a răspunsului la notificarea de conformare se propune a fi de 20 de zile de la data primirii acesteia” se mai arată în Nota de fundamentare.
„În situaţia în care se identifică diferenţe semnificative între valorile precompletate prin intermediul decontului precompletat RO e-TVA şi valorile completate de către persoana impozabilă înregistrată în scopuri de TVA prin decontul de taxă pe valoarea adăugată, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală notifică persoana impozabilă prin mijloace electronice. Prin diferenţe semnificative se înţeleg valorile care depăşesc pragul de semnificaţie ce îndeplineşte condiţiile cumulative de minimum 20% în cotă procentuală şi o valoare absolută de minimum 5.000 de lei, rezultate din compararea valorilor înscrise în rândurile din decontul de taxă pe valoarea adăugată depus de persoana impozabilă cu cele corespunzătoare rândurilor din decontul precompletat RO e-TVA. (…) În situaţia în care se identifică diferenţe sub pragul de semnificaţie, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în baza analizei de risc, poate transmite ‘Notificarea de conformare RO e-TVA’. (…) «Notificarea de conformare RO e-TVA» nu se ia în considerare la stabilirea indicatorilor de risc fiscal, până la data de 1 ianuarie 2025”, se menţionează în proiect.
Amenzi diferențiate pe categorii de persoane impozabile
De asemenea, se propune modificarea cuantumului amenzilor, diferenţiat pe categorii de persoane impozabile, în vederea asigurării principiului proporţionalităţii.
„Constituie contravenţie, dacă, potrivit legii, nu este săvârşită în astfel de condiţii încât să constituie infracţiune, neîndeplinirea obligaţiilor persoanei impozabile (…) şi se
sancţionează cu amendă de la 5.000 la 10.000 de lei, pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mari, definiţi potrivit legii, cu amendă de la 2.500 la 5.000 de lei, pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mijlocii, definiţi potrivit legii, şi cu amendă de la 1.000 la 2.500 de lei, pentru celelalte persoane juridice, precum şi pentru persoanele fizice”, se arată în proiectul de OUG.
Totodată, pentru a permite tuturor categoriilor de persoane impozabile adaptarea în bune condiţii la noile cerinţe generate de proiectele de digitalizare implementate la nivelul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, se propune amânarea intrării în vigoare a prevederilor art. 5 alin. (8)-(10), art. 7 şi 8 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 70/2024, astfel cum se modifică prin noul proiect de OUG, până la data de 1 ianuarie 2025.
Întrucât până la implementarea completă a sistemul informatic naţional RO e-SAF-T nu există date suficiente pentru precompletarea decontului e-TVA în cazul persoanelor care aplică sistemul TVA la încasare, se propune clarificarea termenului de la care se va utiliza decontul precompletat RO e-TVA în cazul acestor persoane, respectiv doar începând cu 1 august 2025. Totodată, se propun modificări în ceea ce priveşte modalitatea de comunicare cu persoanele impozabile în vederea eficientizării procesului de conformare, explică Nota de fundamentare a proiectului.
În ceea ce priveşte sistemul naţional RO e-Factura, se propune stabilirea unei perioade de 1 an, respectiv până la 1 iulie 2025, în care să nu fie obligatorie utilizarea acestuia de institutele/centrele culturale ale altor state care activează pe teritoriul României în baza unor acorduri interguvernamentale, precum şi de furnizorii/prestatorii acestora, având în vedere restricţiile tehnice actuale ale sistemului.
Proiectul mai prevede că, pentru acordarea facilităţii fiscale referitoare la neimpozitarea şi neincluderea în baza de calcul a contribuţiilor sociale obligatorii a sumei de 300 de lei/lună, se propune ajustarea plafonului lunar de 4.000 de lei reprezentând venit brut realizat din salarii şi asimilate salariilor, în sensul excluderii de la calculul acestuia a contravalorii tichetelor de masă, respectiv a indemnizaţiei de hrană, după caz, acordate potrivit legii, pentru perioada iulie-decembrie 2024.