„e-Factura: Extindem până la 1 iunie perioada fără amenzi”, a anunțat, în 22 martie, ministrul finanțelor, Marcel Boloș, care a publicat un proiect de Ordonanță de urgență în acest sens, ce urmează să fie adoptat în ședința de Guvern de săptămâna viitoare.
Potrivit notei de fundamentare a acestui proiect „se propune modificarea alin. (7) al art. LIX din Legea nr. 296/2023 în vederea identificării exacte a faptei ce constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă, respectiv fapta privind nerespectarea prevederilor alin. (6) pentru una sau mai multe facturi al căror termen-limită de transmitere în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura intervine în cursul unei luni calendaristice”.
„Totodată, se propune extinderea cu două luni a perioadei în care nu se aplică sancţiuni pentru nerespectarea termenului-limită de 5 zile lucrătoare pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura, respectiv această faptă nu se va sancţiona în perioada 1 ianuarie – 31 mai 2024. Extinderea perioadei în care nu se aplică sancţiuni pentru nerespectarea termenului pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura a fost solicitată de mediul de afaceri. Prelungirea cu două luni a acestei perioade a fost considerată rezonabilă pentru a permite persoanelor impozabile să îşi continue adaptarea procedurilor/sistemelor pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura, fără a suporta amenzi”, se menţionează în document.
De asemenea, pentru a evita eludarea prevederilor legale privind plata anticipată a accizelor în cazul destinatarilor înregistraţi, se propune completarea art. 375 în sensul introducerii obligaţiei de a depozita produsele recepţionate doar în spaţiile declarate şi autorizate pentru recepţia produselor accizabile, în situaţia în care nu se utilizează opţiunea de livrare directă conform art. 401 alin. (3), precum şi introducerea unei infracţiuni pentru nerespectarea acestei obligaţii.
„Aşadar, cei care nu ţin cont de termenul-limită de 5 zile lucrătoare pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura vor fi sancţionaţi de la 1 iunie 2024″, a scris pe Facebook Marcel Boloş.