Proiectele pentru producţia de hidrogen, până pe 16 august

Proiectele pentru producţia de hidrogen din surse regenerabile se pot depune în următoarea săptămână, până la 16 august, a anunțat ministrul Energiei, Virgil Popescu, după ce Comisia Europeană a aprobat, în 8 august, schema de ajutoare a României, în valoare de 149 de milioane euro, pusă la dispoziţie prin intermediul Mecanismului de redresare şi rezilienţă („MRR”).

Solicitanţii eligibili sunt: producători de gaz natural, micro-întreprinderi, întreprinderi mici, mijlocii şi mari producătoare de energie electrică, microîntreprinderi, întreprinderi mici, mijlocii şi mari producătoare/consumatoare de hidrogen, unităţi administrativ-teritoriale, institute naţionale de cercetare-dezvoltare în domeniul energiei, având personalitate juridică, definite prin OG 57/2002, inclusiv asocieri/parteneriate formate din aceşti actori.

„Valoarea maximă a ajutorului de stat stabilită, care se va acorda în baza Orientărilor privind ajutoarele de stat pentru climă, protecţia mediului şi energie pentru 2022 este de 50 milioane euro pe întreprindere, pe proiect de investiţii”, a scris pe Facebook, în 9 august, Virgil Popescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.