Prototipul primului automotor produs de Electroputere VFU Paşcani, în probe

Prototipul primului automotor produs de Electroputere VFU Paşcani, parte a Grupului Grampet, a intrat în ultima etapă de testări în cursul acestei săptămâni, informează compania, în 24 iunie, printr-un comunicat.

sursă foto: Facebook Electroputere VFU Pascani

Modelul DMU (Diesel Multiple Unit) a ieşit din fabrică sub noua sa înfăţişare, purtând motive tradiţionale româneşti frecvent întâlnite în portul popular naţional care, prin simbolistica lor, reprezintă moştenirea culturală românească. Trenul va rula în aceste zile pe căile ferate din Moldova, sărbătorind totodată şi Ziua Naţională a Iei, precizează reprezentanţii companiei.

„Automotorul DMU reprezintă debutul Electroputere VFU Paşcani pe segmentul construcţiilor noi de vehicule feroviare. Şi ne-am propus, prin această opţiune de identitate vizuală, să sărbătorim atât tradiţiile populare româneşti, dar şi tradiţiile industriei feroviare naţionale per ansamblu. După omologare, acest model va fi disponibil pentru achiziţie în mai multe ţări din Europa şi nu numai, devenind astfel un instrument de promovare a spiritului şi şcolii de inginerie din România”, a declarat Gruia Stoica, preşedintele Grupului Grampet.

Demarat la sfârşitul anului 2014, automotorul DMU a fost proiectat şi realizat în concordanţă cu prevederile feroviare din Uniunea Europeană, putând fi adaptat şi la cerinţele din pieţe non UE. Prototipul este rezultatul muncii a peste 180 de specialişti din cadrul Electroputere VFU Paşcani.

Trenul are în componenţă atât piese şi subansamble produse intern, dar şi subansamble de la producători de top din Europa. Poate atinge o viteză maximă de circulaţie de 120 km/h şi are o capacitate totală de 164 de pasageri pe scaune la Clasa I (22) şi Clasa a II-a (142). Dotările includ toalete ecologice, inclusiv unităţi special amenajate şi echipate pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii sau mobilitate redusă, sisteme de aer condiţionat, wi-fi şi prize de alimentare, sisteme vizuale de informare a călătorilor, prin ecrane care indică destinaţia, următoarea oprire, timpii de întârziere sau alte informaţii relevante.

Cu o tradiţie de peste 150 de ani, Electroputere VFU Paşcani îşi concentrează astăzi atenţia pe activităţi cu valoare adăugată mare, în principal reproiectarea, reconstrucţia şi modernizarea vehiculelor feroviare. În prezent, are clienţi din România şi din străinătate, mai exact din Belgia şi Gabon, pentru vagoane de călători şi tramvaie.

La nivelul anului 2019, ponderea cea mai mare a activităţii Electroputere VFU Paşcani a fost reprezentată de segmentul de modernizare vehicule feroviare (aproximativ 68%), urmată de segmentul de mentenanţă vehicule feroviare (26%) şi segmentul ansamble şi subansamble (5%). Fabrica are în prezent în jur de 650 de angajaţi şi capacitatea de a-şi extinde activitatea la aproape 5.000 de muncitori.

Înfiinţat în urmă cu aproape 20 de ani, Grampet este prima multinaţională fondată în România şi cel mai mare grup feroviar şi operator logistic privat din Europa de Sud-Est. Structura sa de companii acoperă în mod strategic întregul lanţ de soluţii şi produse de transport feroviar, oferind clienţilor săi o experienţă integrată la cel mai înalt nivel de competenţă: servicii de transport feroviar marfă, construcţii, reparaţii şi modernizarea materialului rulant, producţia de piese de schimb, închiriere de material rulant, transbordarea mărfurilor, servicii logistice, precum şi soluţii inovatoare de IT pentru operatorii feroviari.

Compania sa fanion – Grup Feroviar Român (GFR), este cel mai mare operator privat feroviar din România. În prezent, peste 20% din trafic este internaţional, GFR oferind clienţilor săi soluţii logistice complexe. GFR este membră a tuturor organizaţiilor internaţionale reprezentative şi are acorduri de colaborare atât cu operatorii feroviari de stat (BDZ Cargo, UZ, CFM, PKP Cargo, ZK, RCH, HZ Cargo, ZBIH), cât şi cu operatorii feroviari privaţi din Bulgaria, Ungaria, Slovacia, Cehia, Polonia, Austria şi Germania.

Prin intermediul fabricilor Reva Simeria, Electroputere VFU Paşcani, Reloc Craiova şi Electroputere VFU Craiova, Grupul GRAMPET acoperă o cotă importantă din piaţa reparatorie de material rulant din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.