PSD amână reducerea TVA și mărește salariul minim la 1.450 de lei

tvaPSD amână până în 2018 reducerea la 19% a TVA, deoarece are prevăzută în programul de guvernare o cotă de 20% și în anul 2017. Președintele social-democraților, Liviu Dragnea, a discutat la telefon cu premierul Dacian Cioloș în această dimineță și i-a cerut să proroge termenul din noul Cod fiscal.

Asta în ciuda faptului că Legea răspunderii fiscale interzice orice modificare în Codul fiscal cu 6 luni înainte de noul an. Însă toate guvernele și-au făcut o practică în a opera schimbări la sfârșit de an, înaintea aprobării Bugetului de stat pe anul viitor.

Liviu Iolu, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a precizat că “premierul Dacian Cioloş a avut o convorbire telefonică cu Liviu Dragnea în legătură cu actele normative pe care acest guvern poate să le adopte în perioada următoare iar șeful PSD şi-a exprimat dorinţa de includere în această listă a unor acte normative de prorogare a unor termene de aplicare a unor măsuri fiscale care ar putea pune presiune pe bugetul de anul viitor”.

“Principiile acestui guvern – predictibilitate şi responsabilitate – rămân valabile până la finalul mandatului”, a precizat Iolu.

Eliminarea accizei suplimentare și a taxei pe stâlp

Liviu Dragnea a cerut și prorogarea eliminării supraaccizei la carburanţi, menţinerea taxei pe stâlp și să nu se mai aplice plafonarea CASS.

Pe de altă parte, noul Guvern PSD va majora salariul minim. “Viitorul Guvern va avea legitimitatea necesară pentru stabilirea nivelului salariului minim pe economie garantat în plată în anul 2017, în condiţiile în care partidul care a câştigat alegerile din 11 decembrie 2016 şi-a asumat nivelul salariului minim în programul de guvernare”, a declarat premierul Dacian Cioloș, la întrunirea Consiliului Tripartit.

“Partidul care a câştigat alegerile şi-a stabilit o cifră clară în programul de guvernare, pe care şi-a asumat-o politic. Dacă acest Guvern (Cioloș – n.r.) ar lua o decizie pe baza negocierilor cu sindicatele şi patronatele cu o săptămână sau două înainte de instalarea noului Guvern, ar putea fi acuzat că abuzează de responsabilitatea pe care o are. Pe de altă parte, în cazul în care acest Guvern ar promova o Hotărâre cu acea sumă, ar însemna că ne-am asumat-o fără a avea vreo analiză în spate”, a precizat Cioloș.

Actualul premier le-a explicat reprezentanţilor sindicatelor şi patronatelor din Consiliul Tripartit că în acest moment are în vedere două scenarii. „Dacă noul Guvern se va instala până la sfârşitul anului, atunci va avea posibilitatea să îşi asume formal nivelul promis în programul de guvernare, iar dacă preluarea Guvernului se va face la începutul anului viitor, actualul Guvern va aproba, în ultima şedinţă din 2016, o hotărâre prin care să menţină nivelul actual al salariului minim şi în luna ianuarie 2017, urmând ca pentru restul anului să fie stabilit un alt nivel”, a spus premierul.

Potrivit prevederilor legale, Guvernul are obligaţia să stabilească până la sfârşitul anului în curs nivelul salariului minim garantat în plată pentru anul următor.

În cadrul Comisiei de Dialog Social, care va avea loc joi, la Ministerul Muncii, se va discuta şi pe marginea mecanismului transparent de stabilire a salariului minim, care este în prezent elaborat de o echipă de experţi de nivel înalt, în cadrul unui contract finanţat de Comisia Europeană.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.