Programul „Rabla” va avea, anul acesta, două sesiuni: prima începe în 13 mai iar cealaltă, în septembrie, a anunțat ministrul Mediului, Tanczos Barna 5 mai, într-o conferință de presă în care s-a acordat premiul „Cea mai bună mașină electrică” modelului Renault Megane E-Tech.
Potrivit noului calendar Rabla, în perioada 13-31 mai, se va desfășura prima sesiune din noua configurație, timp în care persoanele fizice se vor putea înscrie în cadrul celor două programe prin intermediul dealerilor autorizați, iar persoanele juridice vor putea depune dosarele de finanțare prin accesarea aplicației informatice puse la dispoziție de AFM.
Înscrierile au debutat în aprilie, iar ministrul admite că au fost „oareșce provocări” cu platforma online: „Bugetul majorat și avalanșa de solicitări și-au pus amprenta pe procedurile interne și pe capacitatea instituțională a AFM de a răspunde ferm la ele, dar avem o asumare clară și o promisiune fermă din partea președintelui AFM și vom recupera toate întârzierile”.
„Prețurile din piață au luat-o razna”, a mai spus Tanczos Barna. Recent, el își exprimase îngrijorarea: „Pe piaţa auto nu se mai asigură niciun termen de livrare. Maşinile noi se aduc din ce în ce mai greu. Avem probleme şi în ceea ce priveşte condiţiile din Rabla Clasic şi Rabla Plus. S-a ajuns în anumite situaţii absolut hilare: maşinile second-hand să fie mai scumpe decât cele noi, la anumite mărci şi modele, pentru că pur şi simplu industria nu mai face faţă şi nu mai poate să livreze maşini noi”.
Președinte AFM, Laurențiu Neculaescu, a declarat: „Din 13 mai va începe noua sesiune a programului Rabla, iar bugetele au fost reașezate pentru a ține cont de cererea pentru automobile electrice. Va mai fi o sesiune Rabla, în septembrie, cu sume consistente. Gândirea noastră este să avem pe viitor două sesiuni Rabla pe an: una mai la început și cea de-a doua în ultima parte a anului”.
Iată bugetele:
- 335.500.000 lei – Rabla Clasic, beneficiari persoane fizice;
- 123.000.000 lei – Rabla Clasic, beneficiari persoane juridice;
- 50.000.000 lei – Rabla Clasic, beneficiari UAT-uri și instituții publice;
- 262.000.000 lei – Rabla Plus, beneficiari persoane fizice;
- 190.300.000 lei – Rabla Plus, beneficiari persoane juridice;
- 100.000.000 lei – Rabla Plus, beneficiari UAT-uri și instituții publice.
Dacă totul merge bine în discuțiile cu autoritățile publice locale, a mai spus ministrul, din 1 iulie va fi pornit și un program Rabla local care este gândit să scoată „sute de mii de mașini” vechi din circulație și prima de casare va fi de cel puțin 3.000 de lei, fără obligația de a cumpăra mașină nouă.