Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) înființează linia preorășenească 400, începând cu data de 1 martie, ca urmare a încheierii unui contract de transport public cu Primăria Comunei Dobroeşti.
Autobuzele acestei linii vor funcţiona între terminalele ,,Republica’’ şi ,,Dobroeşti’’, pe următorul traseu: Bd. Basarabia, Şos. Morarilor, Şos. Fundeni, Şos. Dobroeşti, Str. Nicolae Bălcescu, Str. Unirii, cu întoarcere pe Bd. Victor Dumitrescu, Str. Dascălu Gheorghe, Str. Cuza Vodă, Str. Nicolae Bălcescu, Şos. Dobroeşti, Şos. Fundeni, Şos. Morarilor, Bd. Basarabia.