Prezentăm, integral, reacțiile primite după publicarea pe site-ul Ziua Cargo, în data de 16 septembrie, a comunicatului COTAR, care aduce în prim-plan raportul Direcției Corp Control și Anticorupție din Ministerului Transporturilor, privind examinarea teoretică, vizând Direcția Transport Rutier și ARR.
„Având în vedere apariția în mass-media a unor articole privind un Raport al Corpului de Control din cadrul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, Autoritatea Rutieră Română – ARR face precizarea că desfășurarea procesului de examinare a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere s-a efectuat cu respectarea cadrului legal în vigoare și, prin urmare, se va realiza în continuare această activitate pentru a asigura accesul la profesie tuturor persoanelor interesate.
Cât privește conținutul Raportului, părțile implicate și nemulțumite vor urma calea legală privind contestarea acestuia, urmând ca organele abilitate să se pronunțe asupra aspectelor semnalate.”
Adriana Kalapis, Directorul Direcției Transport Rutier, ne-a transmis următorul drept la replică:
„În urma acuzelor apărute în media, potrivit cărora persoane din cadrul Autorității Rutiere Române (ARR) și a Direcției Transport Rutier (DTR) din Ministerul Transporturilor (MT) ar fi fraudat statul cu 4,3 milioane de euro, cei incriminați contestă modul trunchiat și eronat în care au fost prezentate informațiile.
Activitatea de examinare în vederea atestării profesionale a personalului din transportul rutier se desfășoară pe baza legislației în vigoare, respectiv legea nr. 109/2014, act normativ de rang superior adoptat de Parlamentul României și validat prin decret prezidențial, și cu normele de aplicare ale aprobate prin OMT nr. 1213/2015 și OMT 1214/2015.
Potrivit legii, pentru asigurarea criteriilor de imparțialitate, comisiile de examinare au în componență specialiști cu activitate în ARR și DTR. Sala unică de examinare este deținută de către ARR – instituție a statului – iar examinările se desfășoară în zilele de sâmbătă, după un program prestabilit, începând cu ora 7:00 până la ultimul candidat.
Sălile în care se desfășoară examinările sunt dotate cu sisteme de supraveghere video și de sonorizare. Principalul motiv pentru care examinările se fac sâmbăta este acela că, în majoritate, șoferii nu pot lipsi de la muncă în timpul săptămânii. În plus, activitatea funcționarilor publici prezenți la examinare nu este perturbată în timpul programului obișnuit de lucru.
Taxa de examinare este achitată de candidați în contul instituției organizatoare, respectiv ARR, și este în cuantum de 67 de lei, din care 8 lei revin examinatorului. Pentru sumele achitate s-au reținut și plătit la bugetul de stat taxele și impozitele datorate, potrivit legii.
Aceste tipuri de activități remunerate individual se desfășoară și la nivelul altor autorități: Ministerul Justiției, Ministerul Mediului, Ministerul Educației, Ministerul Agriculturii, Ministerul Dezvoltării, ISCIR etc.
Persoanele nominalizate în Raport vor face toate demersurile legale pentru a demonstra că acuzațiile grave și nedovedite care au fost aduse în raport nu sunt reale. Este păcat că nu au fost cerute lămuriri despre această activitate de la cei care au întocmit raportul înainte de finalizarea acestuia.”