Rectificarea bugetară, aprobată. Unde se duc banii pentru MTI

Guvernul a aprobat, în 18 august, prima rectificare bugetară din acest an, cu o suplimentare de 2 miliarde de lei a bugetului Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

Banii alocați în plus se duc la CFR Călători, Metrorex, Aeroportul Timișoara (pentru centrul logistic), la PTF Nădlac II (pentru extinderea unei copertine), dar și la CNAIR, pentru reabilitare DN79 Arad-Oradea și amenajarea de sens giratoriu pe DN66 la Hațeg, pe DN6 la Bragadiru și Cornetu (Ilfov), și pe DN2 la Afumați spre Urziceni.

În Nota de fundamentare a Ordonanței aprobate de Executiv, se precizează următoarele:

„Ministerul Transporturilor și Infrastructurii+2 miliarde lei, per sold. Se propune asigurarea de sume suplimentare pentru subvenții (+155,9 milioane lei), transferuri între unități ale administrației publice (+264,5 milioane lei), proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (+70,0 milioane lei), asistență socială (+100,0 milioane lei), proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 (+49,1 milioane lei), alte cheltuieli (+2,3 milioane lei), proiecte cu finanțare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR (+950,9 milioane lei) și pentru participarea la capitalul social al operatorilor economici aflați sub autoritatea ministerului (+411,3 milioane lei). Având în vedere execuția cheltuielilor bugetare s-au identificat economii în principal la dobânzi (-0,6 milioane lei), la alte transferuri (-1,6 milioane lei), la active nefinanciare (-0,3 milioane lei), precum și la ratele aferente creditelor externe (-1,6 milioane lei)”.

Iată și prevederile din Ordonanță referitoare la suplimentarea bugetului MTI:

Art. 14 – (1) Se autorizează Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, pentru
proiectele finanțate potrivit prevederilor art. 6 alin. (2) din Ordonanța de urgență a
Guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru
perioada de programare 2014-2020, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.
105/2016, cu modificările și completările ulterioare, să modifice creditele bugetare și de
angajament aferente anilor anteriori prin diminuarea sumelor prevăzute la alineatele
„Finanțare națională” și „Finanțare externă nerambursabilă” din cadrul titlului 58 „Proiecte
cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020″ cu
valorile declarate neeligibile de către Organismul Intermediar de Transport, respectiv de
autoritățile de control abilitate în acest sens, concomitent cu suplimentarea cu aceleași
sume ale alineatului „Cheltuieli neeligibile” din cadrul titlului 58 „Proiecte cu finanțare din
fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020″ în anexa nr. 3/24/23 „Fișa Proiectului finanțat/propus la finanțare în cadrul programelor aferente Politicii de Coeziune a U.E., Politicilor Comune Agricolă și de Pescuit și altor facilități și instrumente
postaderare”, cu încadrarea în valoarea totală înscrisă în fișele de fundamentare ale
proiectelor propuse la finanțare/finanțate în cadrul programelor, respectiv contractelor”.

(2) Din influența prevăzută în anexa nr. 2 la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii la capitolul 84.01 „Transporturi”, titlul 72 „Active financiare” suma de 150.000
mii lei se utilizează pentru majorarea, în condițiile legii, a contribuției statului la capitalul
social al Societății Comerciale de Transport cu Metroul București „Metrorex”., cu
respectarea legislației în domeniul ajutorului de stat .

(3) Suma prevăzută la alin. (2) se virează de către Ministerul Transporturilor și
Infrastructurii, Societății Comerciale de Transport cu Metroul București „Metrorex”
într-un cont de disponibil deschis la Trezoreria Statului și se utilizează pentru reîntregirea
fondurilor de exploatare, diminuate ca urmare a cheltuielilor cu despăgubirile stabilite de
către instanțele de judecată, plătite pentru activitatea de investiții patrimoniu public și
pentru acoperirea subcompensării de la bugetul de stat a pachetului de servicii la
transportul cu metroul.

(4) Din influența prevăzută în anexa nr. 2 la Ministerul Transporturilor și
Infrastructurii la capitolul 84.01 „Transporturi”, titlul 72 „Active financiare” suma de 260.000 mii lei se utilizează pentru majorarea contribuției statului la capitalul social al Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” cu respectarea legislației în domeniul ajutorului de stat.

(5) Suma prevăzută la alin.(4) se utilizează de către Societatea Națională de
Transport Feroviar de Călători „C.F.R. Călători”, astfel:

a) suma de 208.000 mii lei pentru plata tarifului de utilizare a infrastructurii către
Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.”;

b) suma de 52.000 mii lei pentru plata plăților restante ale societății.

(6) Suma prevăzută la alin. (4) se virează de către Ministerul Transporturilor si
Infrastructurii, Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători «CFR Călători», într-un cont de disponibil deschis la Trezoreria Statului și se utilizează pentru plățile
menționate la alin.(5) .

(7) Din influența prevăzută în anexa nr. 2 la Ministerul Transporturilor și
Infrastructurii la capitolul 84.01 „Transporturi”, titlul 72 „Active financiare” suma de 1.322
mii lei se utilizează pentru majorarea, în condițiile legii, a contribuției statului la capitalul social al Societății Naționale „Aeroportul Internațional Timișoara – Traian Vuia” cu respectarea legislației în domeniul ajutorului de stat.

(8) Societatea Națională „Aeroportul Internațional Timișoara – Traian Vuia” va
utiliza suma prevăzută la alin.(7) pentru finanțarea obiectivului de investiții „Centru logistic destinat gestionării transportului aerian de mărfuri”. (…)

Art.15. – (1) Se autorizează Ministerul Transporturilor și Infrastructurii să introducă
în anexa nr. 3/24/29 „Fișa obiectivului/proiectului/categoriei de investiții” la capitolul 84.01
„Transporturi”, titlul 55 „Alte transferuri”, articolul 55.01 „Transferuri interne”, alineatul
55.01.12 „Investiții ale agenților economici cu capital de stat”, obiectivul de investiții în
continuare „Reabilitare DN79 Arad-Oradea km 4+150 – km 115+923”, cu credite de angajament și credite bugetare, în sumă de 15.000 mii lei, cu încadrarea în prevederile
bugetare aprobate pe anul 2022.

(2) Se autorizează Ministerul Transporturilor și Infrastructurii să introducă în anexa
nr. 3/24/29 „Fișa obiectivului/proiectului/categoriei de investiții” (…) următoarele obiective de investiții noi:

a) „Extindere copertine modulare în Punctul de Control Trecere Frontieră (PCTF) Nădlac II”, județul Arad, cu credite de angajament în sumă de 4.025 mii lei și credite bugetare în sumă de 3.630 mii lei, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate pe anul 2022.

b) „Reamenajare intersecție DN66 km 180+555 cu sens giratoriu în localitatea
Hațeg”, județul Hunedoara, cu credite de angajament în sumă de 4.661 mii lei și credite
bugetare în sumă de 503 mii lei, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate pe anul
2022.

c) „Amenajare sens giratoriu la intersecția DN6 cu DJ 401A, în orașul Bragadiru”,
județul Ilfov, cu credite de angajament în sumă de 11.994 mii lei și credite bugetare în sumă de 3.200 mii lei, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate pe anul 2022.

d) „Amenajare sens giratoriu la intersecția DN6 cu străzile Podișor și Școlii, în
localitatea Cornetu”, județul Ilfov, cu credite de angajament în sumă de 6.932 mii lei și
credite bugetare în sumă de 82 mii lei, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate pe
anul 2022.

e) „Amenajarea unui punct de întoarcere pe DN2 la ieșirea din localitatea Afumați spre Urziceni”, județul Ilfov, cu credite de angajament în sumă de 6.387 mii lei și credite
bugetare în sumă de 200 mii lei, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate pe anul
2022.

Download

Download

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.