Redeschiderea Muzeului Colecţiilor de Artă

În peisajul cultural bucureştean a mai apărut de câteva zile un muzeu. De fapt, nu este unul nou, ci vechiul şi atât de binecunoscutul Muzeu al Colecţiilor de Artă, situat pe Calea Victoriei, la numărul 111, ce ţine de Muzeul Naţional de Artă al României şi care, după câţiva ani, a fost redeschis.

 

Cât a stat închisă pentru public, clădirea a muzeului a fost supusă unor ample lucrări de consolidare şi restaurare, astfel încât acum se prezintă în faţa iubitorilor de artă ca un muzeu modern, cu dotări tehnice adecvate.

Inaugurat în 1978, Muzeul Colecţiilor de Artă reuneşte într-un singur aşezământ donaţiile făcute de-a lungul anilor de colecţionari cu merite deosebite în păstrarea unui valoros patrimonoiu artistic, asumându-şi astfel misiunea de a conserva şi a expune în faţa publicului un fond reprezentativ de patrimoniu, contribuind astfel la formarea şi transferul de valori culturale şi morale.

muzeul colectiilor de arta (5)

Muzeul Colecţiilor de Artă este găzduit în clădirea fostului Palat Romanit, purtând numele celui care a finalizat construcţia, vistiernicul Grigore Romanit, lucrările fiind începute în jurul anului 1812. Impunătoarea cladire de astăzi a suferit mai multe transformări pe parcursul timpului, fiind martor la viaţa politică, socială şi culturală a Capitalei, rămânând totodată unul dintre reperele importante ale începutului arhitecturii moderne din Bucureşti.

În urma lucrărilor de reconstrucţie şi reamenajare ale venerabilului edificiu, spaţiul acestuia poate valorifica într-o viziune modernă patrimoniul muzeal pe care îl găzduieşte, adăpostind în cele trei corpuri de clădire un număr de 34 de colecţii.

Modul de expunere este adaptat specificului patrimoniului fiecărei colecţii, respectându-se uneori amplasarea obiectelor în galerie cu cea din casa colecţionarului (cum ar fi, spre exemplu, cazul colecţiei Beza).

Multe piese, deşi au o valoare deosebită, sunt în expunere liberă, din dorinţa specialiştior muzeului de a oferi publicului o percepţie senzorială cât mai profundă.

muzeul colectiilor de arta (6)

Acesta este „un altfel de muzeu”, sublinia cu emoţie şi pasiune la deschidere, Dana Dragomir, angajată aici încă de la înfiinţarea lui, în 1978, când a fost deschis cu doar 13 colecţii, martor neobosit al transformării acestui imperiu al artei.

După 1989, situaţia colecţiilor s-a modificat, unele părăsind muzeul ca urmare a retrocedărilor din justiţie, în timp ce altele s-au adăugat prin noi donaţii de la colecţionari sau artişti, cum ar fi cele ale lui Corneliu Baba, Dan Nasta sau Radu Ionescu.

Generozitatea colecţionarilor şi a artiştilor de a dărui muzeului operele de artă din proprietatea lor este un semn de nobleţe pe care aceştia îl vor purta de-a pururi, cât şi o dovadă a altruismului de a împărtăşi cu ceilalţi, chiar peste generaţii, bucuria vederii unui obiect de artă făcut să încânte ochii şi sufletul.

muzeul colectiilor de arta (2)

Muzeul reînvie perioada interbelică, atunci când se conturează şi se impun colecţii renumite precum ale lui Iosif N. Dona, Garabet Avachian, Alexandra şi Barbu Slătineanu, Marcu Beza, Beatrice şi Hrandt Avakian etc. Piesele expuse dovedesc nu doar gustul artistic al colecţionarilor, ci şi posibilităţile lor financiare.

Aceştia îşi îndreaptă atenţia atât spre artiştii locali confirmaţi, deveniţi clasici, ca Aman, Grigorescu, Andreescu, cât şi spre cei ajunşi la maturitate artistică, precum Tonitza, Pallady, Petraşcu, Camil Ressu, Francisc Şirato, Iosif Iser, Ciucurencu etc.

În expozitie sunt însă şi lucrări de pictură, grafică, sculptură şi artă decorativă din Occident sau Orient, anumite colecţii fiind organizate pe tematici clar definite sau au un caracter monografic (Iosif Iser, Corneliu Baba).

muzeul colectiilor de arta

Colecţiile muzeului sunt cuprinse într-un catalog redactat în limba română, urmând să apară şi versiunile în limba engleză şi franceză.

Programul de vizitare a muzeului este de sâmbătă până miercuri, între orele 11:00-19:00, iar în prima miercuri a fiecărei luni, intrarea este gratuită.

Marilena BORCESCU

marilena.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.