Renault Trucks și-a păstrat cota de piață, în 2020, cu un total de 41.117 vehicule facturate, în contextul fără precedent al pandemiei de coronavirus și în ciuda unei reduceri a volumelor. Un indicator pozitiv este faptul că Renault Trucks a înregistrat o creștere cu 12% a comenzilor comparativ cu anul anterior.
Iată precizările, transmise ZIUA CARGO:
Într-un an marcat de o criză sanitară fără precedent, prioritatea Renault Trucks a fost de a proteja activitatea clienților. Peste 90% dintre centrele de vânzări și servicii Renault Trucks au continuat să-și întâmpine clienții chiar și în punctul culminant al pandemiei.
Peste 90% din rețeaua de centre de vânzări ale Renault Trucks au rămas deschise în punctul culminant al pandemiei
Pe 18 martie 2020, pentru protejarea siguranței angajaților săi, Renault Trucks a decis să-și închidă cele patru fabrici din Franța. Producția a fost reluată gradual începând cu data de 23 aprilie 2020.
Însă prioritatea principală a Renault Trucks în 2020 a fost să fie alături de clienții săi și să îi ajute să-și continue activitatea, un aspect vital în timpul acestei crize. În timpul carantinei din luna martie, constructorul a reușit să mențină deschise peste 90% dintre centrele sale de vânzări și service din întreaga lume, datorită introducerii celor mai stringente reguli sanitare și siguranță.
Facturările au scăzut, dar comenzile sunt în creștere
Pandemia și criza economică rezultată au avut un puternic impact asupra pieței de vehicule grele în 2020. Volumul de facturări al Renault Trucks a urmat tendințele pieței, scăzând cu 24%, la un număr de 41.117 de vehicule.
Facturările sunt împărțite astfel:
Împărțire per destinație
Europa (exclusiv Franța): 19.019 vehicule facturate
Franța: 17.937 de vehicule facturate
Restul lumii: 4.161 de vehicule
Împărțire per tonaj
Vehicule de gamă grea și medie: 26.246 de vehicule facturate
Vehicule de gamă ușoară: 14.871 de vehicule facturate
Un indicator pozitiv demn de remarcat pentru 2020 este că Renault Trucks a înregistrat o creștere cu 12% a comenzilor comparativ cu 2019.
Cotă de piață menținută în Europa, lider de piață incontestabil în Franța
În Europa, datorită punerii la punct a unei organizații dedicate mărcii și creării unor oferte flexibile, adaptate special necesităților clienților pe timp de criză, Renaul Trucks și-a menținut poziția, pe o piață turbulentă.
Pe piața europeană a vehiculelor de peste 6 tone, constructorul francez a înregistrat o cotă stabilă de piață de 8,5 % în 2020. Cota de piață a rămas neschimbată în segmentul de peste 16 t, la 8,8%, iar pe segmentul mediu (6-16 t) a crescut cu 0,3%, la 6,6%.
În Franța, pe piața domestică, Renault Trucks rămâne lider incontestabil de piață, cu o cotă de piață la gama de peste 6 t de 28,3%, în creștere cu 0,6%.
Într-o notă pozitivă, în ultimul trimestru al anului 2020, Renault Trucks a înregistrat o creștere cu 40% a comenzilor, comparativ cu anul anterior (Q4 2020 vs Q4 2019).
Vânzările internaționale au crescut cu 16%
La nivel internațional, Renault Trucks a înregistrat o creștere cu 16% a vânzărilor facturate.
2020 a fost marcat în particular de o revenire puternică în Algeria, piață istorică pentru Renault Trucks, cu 1.100 de camioane facturate, reprezentând o creștere cu 80% față de 2019. Datorită fabricii de asamblare de la Meftah, constructorul francez și-a consolidat poziția de lider în Algeria, cu o cotă de piață de 47,8% la vehiculele de peste 16 t în rândul constructorilor europeni.
Pe piața turcă, Renault Trucks o cunoscut o creștere foarte puternică a facturărilor, de la 640 de vehicule în 2019 la 1.061 în 2020.
Demne de menționat sunt și performanțele bune obținute în Africa sub sahariană, unde Renault Trucks oferă o gamă dedicată de vehicule rulate (Renault Trucks T X-Port și T X-64, convertite în cadrul Fabricii de Camioane Rulate). Renault Trucks comercializează, de asemenea, pe aceste piețe, o ediție specială extra-sigură a gamei K, Renault Trucks K Safety Edition.
Volume record pentru camioane rulate, în creștere cu 9%
Used Trucks reprezintă un sector strategic pentru Renault Trucks. Măsurile adoptate de către constructor în privința specificațiilor camioanelor noi (în vederea sosirii lor pe piața de camioane rulate), precum și inițiativele introduse în timpul pandemiei, în termenii flexibilității finanțării, ușurinței întreruperii contractelor etc., i-au permis constructorului să obțină rezultate bune în 2020. Renault Trucks a înregistrat un volum record de facturări de 10.308 de vehicule rulate, marcând o creștere cu 9% față de 2019.
Renault Trucks și-a crescut semnificativ și performanțele în ceea ce privește serviciile pentru camioane rulate, cu o penetrare de 28%, mai mare cu până la 4 puncte față de 2019. Numărul de camioane rulate vândute cu contract de service Selection a crescut, de asemenea, cu 25%, în 2020.
Poziție unică pe piața de camioane rulate
Renault Trucks adoptă o abordare inovativă a pieței de vehicule rulate. Această strategie este unică pe piață ți se bazează pe reciclare și transformare.
Cea mai bună ilustrare a acestui fapt este Fabrica de Camioane Rulate, un atelier specializat pentru transformarea camioanelor rulate, integrat în facilitățile de producție de la Bourg-en-Bresse. Conversiile realizate aici sunt subiectul unor studii specifice de cercetare-dezvoltare și, în termenii procesului industrial de fabricație și ai controlului de calitate, îndeplinesc aceleași înalte standarde precum cele aplicate fabricării de vehicule noi. La Fabrica de Camioane Rulate, au fost construite, în 2020, 500 de vehicule suplimentare, iar în acest an au fost lansate noi modele, cum ar fi Renault Trucks T X-64, un vehicul dedicat piețelor din Africa și Orientul Mijlociu.
Renault Trucks urmărește, de asemenea, implementarea propriului sistem de reciclare și refolosire a pieselor pentru vehicule comerciale grele, împreună cu Indra Automobile Recycling. Acest proiect a fost aprobat de către agenția franceză de mediu ADEME.
Un adevărat pionier în abordarea aleasă pentru vehiculele rulate, Renault Trucks își transformă activitatea și comportamentul de achiziție, accelerându-și tranziția către o economie circulară.
Renault Trucks continuă să investească puternic în mobilitatea electrică
Renault Trucks și-a stabilit obiective ambițioase pentru mobilitatea electrică, în termenii volumelor de vânzări. Producătorul a anunțat că, până în 2025, vehiculele electrice vor reprezenta 10% din vânzările sale totale de vehicule și 35% până în 2030. Obiectivul suprem este de a oferi 100% dintre camioanele sale independente de combustibili fosili, până în 2040.
Producătorul realizează investiții uriașe pentru a atinge acest obiectiv. În martie 2020, a început producția de serie a celei de-a doua generații de vehicule electrice la fabrica de la Blainville-sur-Orne și se poate lăuda acum cu cea mai extinsă gamă electrică de pe piață. Renault Trucks D Z.E., D Wide Z.E. și Master Z.E. constituie o gamă care merge de la 3,1 la 26 t, îndeplinind cerințele urbane de livrare, distribuție și colectare de deșeuri.
Pentru a-și ajuta clienții să-și accelereze tranziția energetică, Renault Trucks a pus la punct o nouă organizație de vânzări dedicate mobilității electrice.
În același timp, constructorul continuă să investească în extinderea electrificării gamei sale de vehicule pentru toate utilizările. Din 2023, va fi disponibilă o gamă electrică pentru fiecare segment, și anume distribuție, construcții și lungă distanță.