Reprezentantul României a câștigat „argintul” la Optifuel Challenge 2017

În luna octombrie, a avut loc finala concursului Optifuel Challenge 2017, organizat de către Renault Trucks, unde au concurat 29 dintre cei mai eficienți șoferi, din 29 de țări, care s-au calificat în urma câștigării etapei naționale desfășurate în țara lor de origine. Anul acesta, echipa din România a obținut cea mai bună clasare din istoria sa în acest concurs, grație lui Adrian Țintea de la Țintar Spedition.

Marea Finală Internațională Renault Trucks Optifuel Challenge s-a desfășurat în Spania, la Toledo, la jumătatea lunii octombrie. Pe o vreme ploioasă, reprezentantul țării noastre a reușit clasarea pe poziția a doua pe un podium pe care au urcat, în premieră, transportatori din Estul Europei. Locul I i-a revenit șoferului din Bulgaria, iar cea de a treia poziție pe podium a fost adjudecată de competitorul din Luxembourg. Un premiu special, „Fun”, a fost acordat echipei din Tunisia pentru umorul și entuziasmul lor emanat pe toată durata competiției.

Bucătăria internă a competiției

Optifuel Challenge răsplătește, o dată la doi ani, cei mai buni șoferi economici, respectiv cel mai bun raport între consum și viteza medie, astfel încât proba de concurs să reprezinte cât mai fidel necesitățile unei curse normale de transport. Punctajul a fost dat 10% de chestionarul teoretic privind conducerea rațională, 30% de consum, 30% de viteza medie și 30% de stilul de condus economic (rulare liberă, număr de apăsări ale pedalei de frână și consum în zona verde). Organizatorii au pus la dispoziție și un camion de referință, pentru a corecta eventualele diferențe de trafic, vreme și pentru a asigura tuturor șanse egale. Finaliștii au concurat pe modelul T480 Optifuel, cu motor de 13 l, pe un traseu de aproximativ 40 de minute. Finala a avut un nivel ridicat de dificultate, pe traseu regăsindu-se dealuri, curbe, sensuri giratorii, intersecții, plus o porțiune de autostradă pentru testarea abilităților complete ale competitorilor. Pe întreaga durată a finalei, concurenții au putut fi urmăriți, în timp real, de susținători, pe un ecran mare, grație soluției de gestionare a flotei Optifleet.

Locul II – Adrian Țintea

Premiul obținut de Adrian Țintea constă într-un voucher de service pentru companie, în valoare de 5.000 euro, și încă un voucher de 2.000 euro pentru el însuși, în calitate de șofer. Locul I a fost premiat cu un cap tractor Renault Trucks T480 Optifuel și 6.000 euro pentru șofer, iar locul al III-lea beneficiază de un voucher de service de 2.500 euro și 1.000 euro pentru șofer. Rezultatul foarte bun obținut de Adrian Țintea a reprezentat nu doar recunoașterea performanței concurentului român și a serviciilor de instruire în conducerea economică, oferite de Renault Trucks în țara noastră, ci și un mare câștig de imagine pentru industria de transport din România. Reprezentantul Țintar Spedition a ieșit învingător în cadrul finalei naționale Optifuel Challenge, desfășurată la Brașov, în luna iulie, când s-au întrecut 30 de finaliști aleși în urma preselecțiilor locale, la centrele service Renault Trucks din Cluj, Oradea, București, Bacău, Brașov, Buzău, Pitești, Timișoara și Constanța. În România, au acceptat provocarea stilului de condus eco peste 200 de șoferi profesioniști, reprezentând 150 de companii de transport, însumând peste 6.000 km, pe parcursul a 3 luni.

Lista țărilor participante la Finala Internațională Optifuel Challenge 2017:

Algeria, Germania, Belgia, Bulgaria, Chile, Croația, Spania, Estonia, Franța, Finlanda, Ungaria, Israel, Italia, Letonia, Lituania, Luxembourg, Maroc, Norvegia, Polonia, Portugalia, Republica Cehă, România, Marea Britanie, Serbia, Slovenia, Elveția, Tunisia și Ucraina.

 

Alexandru STOIAN

Toledo, SPANIA

alexandru.stoian@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.