Restricții pe DN2 la podul Mărăcineni

Începând din 19 aprilie au demarat lucrările de reparații la podul de la Mărăcineni (județul Buzău), situat pe DN2 la km 114+570.

foto: Arhivă

Iată precizările CNAIR:

În urma consultărilor purtate cu reprezentanții administrației publice locale, poliției rutiere și a principalelor asociații profesionale ale patronatelor din transporturi, pe perioada desfășurării lucrărilor, circulația vehiculelor rutiere se va desfășura astfel:

  1. a) în zilele de luni până joi, inclusiv, traficul se va desfășura în ambele sensuri pe podul nou de la Mărăcineni, pe o banda pentru fiecare sens de deplasare; circulația va fi semaforizată și dirijată de piloți de trafic, cu sprijinul Poliției Rutiere;
  2. b) circulatia vehiculelor mai mari de 7,5 tone, cu excepția celor destinate exclusiv transportului de persoane, este restricționată în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, după cum urmează:
  • vineri între orele 10:00 – 22:00;
  • sâmbătă între orele 8:00 – 18:00;
  • duminică între orele 12:00 – 22:00;

Circulația vehiculelor rutiere mai mari de 7,5 tone, cu excepția vehiculelor destinate exclusiv transportului de persoane, este restricționată și în zilele de sărbătoare legală, după cum urmează: 

  • 30 aprilie și 1 Mai – între orele 12:00 – 22:00;
  • 27 mai și 28 mai (prima și a doua zi de Rusalii) – între orele 12:00 – 22:00;
  • 15 august (Adormirea Maicii Domnului) – între orele 12:00 – 22:00;

Rute alternative

În vederea fluidizării traficului, pe toată perioada desfășurării lucrărilor de reparații, participanții la trafic pot utiliza următoarele rute alternative:

pentru relația Buzău – Râmnicu Sărat: 

  • DN2B: Buzău – Făurei – Varianta Brăila; DN22: Varianta Brăila – Grădiștea – Râmnicu Sărat;
  • DN2B: Buzău – Făurei – Varianta Brăila; DN23: Varianta Brăila – Măicănești: DN23B: Măicănești – Râmnicu Sărat;

pentru relația Buzău – Tecuci – Focșani:

  • DN2B: Buzău – Făurei – Varianta Brăila – Șendreni; DN25: Șendreni – Tecuci; DN24:Tecuci – Tișita; DN2: Tișita – Focșani;

pentru relația Ploiești – Focșani, vehiculele cu masa totală de până la 40 de tone și înălțimea totală mai mică de 3,60 m, pot utiliza traseul:

  • DN1A: Ploiești – Varianta Brașov; DN11: Varianta Brașov – Târgu Secuiesc; DN2D:Târgu Secuiesc – Focșani;

pentru relația Brașov – Focșani, vehiculele cu masa totală de până la 40 de tone și înălțimea totală mai mică de 3,60 m, pot utiliza traseul:

  • DN11: Brașov – Târgu Secuiesc; DN2D: Târgu Secuiesc – Focșani;

pentru relația Brașov – Bacău, vehiculele cu masa totală de până la 40 de tone și înălțimea totală mai mică de 3,60 m, pot utiliza traseul:

  • DN11: Brașov – Chichiș; DN12: Chichiș – Sfântu Gheorghe – Miercurea Ciuc; DN12A: Miercurea Ciuc – Comănești; DN2G: Comănești – Moinești – Bacău.

Participanții la trafic sunt rugați să respecte indicațiile piloților de trafic și restricțiile instituite temporar.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 și pot accesa pe prima pagina în caseta din stânga: www.cnadnr.ro – DISPECERAT – Situatia Drumurilor Naţionale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/ si de TWITTER, @CNADNR.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.