Restricții pe Podul Giurgiu-Ruse

Circulația rutieră pe Podul Giurgiu-Ruse („Podul Prieteniei”) se va desfășura cu restricții, începând din 9 iulie, pentru lucrări de reparații ce vor fi efectuate de către Bulgaria.

Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR): „Autoritățile din Bulgaria au luat decizia închiderii pe o bandă, cu temporizare la 3 minute, semaforizată, pentru prima fază a decopertărilor, urmând ca apoi să vadă dacă podul va fi închis total circulației rutiere. Sperăm să nu ajungem într-o astfel de situație, iar pe de altă parte, lucrarea durează undeva, la prima estimare, la 2 ani. În primă fază se va închide câte o bandă, circulația urmând să se desfășoare alternativ, la cadențe de 3 minute, începând cu 9 iulie. Podul Giurgiu-Ruse este administrat dual. Noi am avut mai multe discuții cu partenerii bulgari. Partea bulgară a decis închiderea părții lor începând cu 9 iulie, lucru care creează un mare inconvenient traficului de marfă și turistic care se realizează între România și  Bulgaria. Am încercat să decalăm perioada, dar partea bulgară nu a agreat o astfel de abordare”.

Alternative de circulație sunt Podul Calafat-Vidin și bacul de la Călărași sau de la Giurgiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.