Restricțiile de circulație vor fi ridicate de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), pe 11 iunie la ora 10.00, de pe Autostrada Soarelui, mai devreme față de termenul estimat inițial.
Reprezentanții CNAIR, ai antreprenorilor ce execută lucrările pe A2 și cei ai Poliției Rutiere vor întreprinde toate demersurile legale, dar și realizarea lucrărilor specifice pentru marcajele rutiere, astfel încât traficul să se desfășoare în condiții de siguranță, precizează Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor.
Ministrul Lucian Bode, a declarat: „Poziția pe care o am ca ministru al Transporturilor și pe care am susținut-o și din calitatea de președinte al Comisiei transporturi este ca, în timpul sezonului estival, lucrările de întreținere la sectoare de drum precum Autostrada Soarelui trebuie suspendate. Văd că managementul CNAIR a înțeles ce le-am cerut, ce le-au cerut toți românii care doresc să ajungă repede și în condiții de siguranță pe litoral. Astfel că, mai devreme de termenul fixat, vor fi ridicate restricțiile de pe A2, iar la sfârșitul săptămânii traficul se va desfășura așa cum trebuie”.