Rețelele se extind rapid

Să ne familiarizăm cu numele de Milence, deoarece aceasta este marca oficială a rețelei de încărcare creată de Volvo, Traton și Daimler în 2021. Obiectivul alianței strategice este construirea a 1.700 de stații de încărcare pentru vehicule electrice grele în următorii câțiva ani, inițial în Țările de Jos, Germania, Franța, Belgia, Spania, Italia, Norvegia și Suedia. Jumătate de miliard de euro este finanțarea inițială.

Ideal ar fi ca încărcarea bateriei și a camionului să se facă simultan

Potrivit Milence, în decurs de doi până la patru ani, camioanele electrice (cu baterii) vor avea un cost total de proprietate (TCO) mai mic decât camioanele diesel pentru o gamă largă de transporturi, inclusiv pe distanțe lungi, în multe țări din Europa. „Nu avem timp de pierdut și trebuie să începem înaintea pieței de camioane cu inaugurarea a cel puțin 1.700 de puncte de încărcare în următorii cinci ani”, a explicat CEO-ul Anja van Niersen.

Un alt exemplu recent de dezvoltare rapidă a rețelelor de încărcare rapidă a camioanelor electrice vine din Suedia.

Construirea și furnizarea infrastructurii de încărcare pentru camioanele grele este obiectivul unui parteneriat între Nimbnet, Kempower și Virta, trei companii scandinave implicate în e-mobilitate. Kempower este un producător de infrastructură de încărcare în Finlanda; Nimbnet este un operator de stații de încărcare din Suedia, iar Virta este un furnizor de infrastructură de încărcare tot din Finlanda.

Primele astfel stații de încărcare rapidă pentru camioane urmează să fie construite în Göteborg, Söderhamn, Sundsvall și Nordmaling cu finanțare de la agenția suedeză de energie Energimyndigheten și ar trebui să fie operaționale până la sfârșitul anului 2023.

Evident, există stații de încărcare pentru toate tipurile de vehicule

Stațiile de încărcare sunt realizate în așa fel încât să încapă chiar și cele mai lungi camioane scandinave, și vor avea o putere continuă de până la 350 kW, fiind proiectate să alimenteze atât camioanele, cât și autoturismele prin conexiuni CCS. Suplimentar, un sistem de rezervare oferit de Nimbnet îi va ajuta pe operatorii de camioane să planifice rute de livrare fiabile.

„În Suedia, 56% din toate camioanele grele parcurg mai puțin de 250 de kilometri în fiecare zi, deci autonomia nu este o problemă”, a declarat Torbjörn Nordling, supervizor de proiect la Nimbnet. „Majoritatea camioanelor grele ar putea fi înlocuite cu unele electrice, dar infrastructura actuală de încărcare nu le satisface încă nevoile.”

În fine, Oslo a anunțat că va suporta până la 80% din costurile de instalare a 28 de noi stații de încărcare rapidă pentru camioane și autobuze electrice.

Dan Athanasiu

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.