În Sectorul 3 al Capitalei revin „hingherii” de mașini, după ce Consiliul Local a aprobat Regulamentul de ridicare a mașinilor staționate neregulamentar, însă Primăria nu va mai apela la o firmă, ca în trecut, serviciul de ridicări auto urmând a fi efectuat de personal specializat din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală Sector 3.
În plus, primarul Robert Negoiță promite că este vorba numai de cazuri în care se constată numai “abateri grave”.
„Ridicăm mașini în cazul unor abateri grave, cu precădere atunci când găsim mașini parcate pe spațiul verde. Vom ridica mașinile lăsate atât pe trecerile de pietoni din sector, cât și pe cele din zona școlilor, pentru că este în neregulă să permiți așa ceva. În concluzie, vom ridica mașini în cazuri grave, în rest vom amenda conform legii. De asemenea, vom avea un program de salubrizare a sectorului, pe care șoferii au obligația să îl respecte astfel încât fiecare parcare să fie curățată eficient, așa cum este și în țările civilizate. Iar atunci când nu se respectă programul și rămâne o mașină pe zona ce trebuie salubrizată, conform indicatorului ‘Oprire interzisă’, bineînțeles că va fi ridicată și vom face curățenie acolo”, a declarat primarul Sectorului 3, Robert Negoiță.
Consiliul Local al Sectorului 3 (CLS3) al Capitalei a adoptat joi, 27 iulie, Hotărârea privind reglementarea activității de ridicare, transport, depozitare și eliberare a vehiculelor/remorcilor/rulotelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice administrate de CLS3 care ocupă abuziv sau blochează accesul în parcajele publice de reședință sistematizate pe domeniul public/privat al Municipiului București aflate în administrarea CLS3, precum și a altor mijloace de transport parcate pe locurile de parcare adaptate, rezervate și semnalizate pentru persoane cu handicap.
În regulamentsunt stabilite activitățile privind ridicarea, transportul, depozitarea și eliberarea vehiculelor/remorcilor/rulotelor.
Operațiunile privind serviciul de ridicări auto vor fi făcute de personal specializat din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală Sector 3.
“Acest regulament are drept scop asigurarea fluenței circulației în condiții de siguranță rutieră, descongestionarea drumurilor publice aflate în administrarea Consiliului Local al Sectorului 3, protejarea drepturilor persoanelor cu dizabilități și asigurarea parcării vehiculelor în condiții de siguranță”, se arată în comunicatul remis redacției.
Programul de ridicare, transport, depozitare și eliberare a vehiculelor/remorcilor va fi de 24 de ore din 24, șapte zile pe săptămână.
Perioada maximă de depozitare a vehiculelor/ remorcilor/rulotelor ridicate în condițile Regulamentului este de un an.
“În situațiile în care proprietarul sau deținătorul legal al vehiculului /remorcii/rulotei depozitat(e) nu se prezintă în acest termen pentru ridicare, agenții din cadrul DGPL Sector 3, împuterniciți de primar, vor trece la aplicarea procedurilor din Legea 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public al statului sau al unităților administrativ-teritoriale, modificată prin Legea nr. 309/2006”, se mai arată în comunicat.