RINA, companie multinațională de inspecții, certificări și consultanță inginerească, a câștigat contractul pentru planificarea serviciilor de Siguranță, Fiabilitate, Disponibilitate și Mentenanță (RAMS) pentru segmentul de cale ferată al Coridorului Marea Nordului-Marea Baltică, pentru transportul de mărfuri și de pasageri, se arată într-un comunicat remis redacției.
Acest coridor, care conectează Finlanda cu Belgia și traversează Estonia, Lituania și Letonia, este parte a Rețelei de Transport Trans-European (TEN-T), proiectul Comisiei Europene pentru dezvoltarea rețelei de infrastructură.
Contractul, în valoare de 510.000 de euro, este acordat de către Rail Baltica AS, consorțiul care va coordona construcția acestei secțiuni de aproximativ 1.000 km, și include definirea cerințelor de siguranță, fiabilitate, disponibilitate și mentenanță, în conformitate cu standardele europene, considerate a fi cele mai înalte din lume.
Dezvoltarea acestor cerințe, precursoare ale licitațiilor și contractelor pe care le va încheia Rail Baltica, pentru construcția căii ferate, va dura aproximativ un an. În afară de conformitatea cu standardele europene, aceste cerințe vor trebui să asigure compatibilitatea sistemelor cu întreaga rețea planificată de către Comunitatea Europeană.
Roberto Carpaneto, CEO al RINA Consulting, a declarat: „RINA are o experiență îndelungată în sectorul de siguranță a căilor ferate, iar infrastructura europeană se numără printre cele mai avansate din lume din punct de vedere tehnologic. Acest contract reprezintă o importantă recunoaștere, care ne va permite să folosim aptitudinile dobândite în proiecte de importanță strategică, precum Linia italiană de înaltă viteză, programul norvegian de semnalizare, linia Marmaray, între Bosfor și noua cale ferată Shah-Habshan-Ruwais, în Emiratele Arabe Unite.”
Marc Philippe El Beze, Chief Technical Officer la RB Rail AS, a comentat: „Dezvoltarea conceptului de siguranță, fiabilitate, disponibilitate și mentenanță (RAMS) pentru Rail Baltica este un important pas înainte în implementarea proiectului. Prin dezvoltarea cerințelor tehnice RAMS, care vor fi integrate mai departe, în proiectare și construcție, ne vom asigura că noua linie feroviară îndeplinește standerdele și este compatibilă cu sistemele utilizate în cadrul rețelei europene feroviare.”
RINA oferă o gamă largă de servicii, în sectoarele energie&mobilitate, maritim, certificare, real estate&infrastructură și industrie. Cu venituri nete anticipate de 485 mil. euro în 2020, peste 3.900 de angajați și 200 de birouri în 70 de țări din întreaga lume, RINA este membră a unor organizații cheie la nivel internațional și are o contribuție importantă la dezvoltarea noilor standarde legislative.