ROADPOL Truck&Bus: Manipularea tahografelor, în creștere

Manipularea tahografelor este în creștere, arată rezultatele celei mai recente operațiuni  Truck & Bus a ROADPOL (Planul de operațiuni al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa).

(sursă foto: ROADPOL)

Iată precizările ROADPOL, în urma rezultatelor operațiunii paneuropene desfășurate în perioada 8-15 februarie:

În 4.255 de cazuri, tahografele nu au fost gestionate corespunzător, iar în alte 796 de cazuri au fost detectate manipulări ale tahografelor digitale. În timpul acțiunii, au fost verificate 240.924 camioane și 88.505 autobuze.

Comparativ cu rezultatele operațiunii ROADPOL Truck & Bus din octombrie 2020, se constată clar o creștere a acestor încălcări. Astfel, în urmă cu cinci luni, au fost detectate 321 de cazuri de manipulare a tahografelor. la un total de 206.304 camioane verificate.

„Manipularea tahografelor ia forme tot mai mari în fiecare an. Motivul acestui tip de fraudă ar putea fi presiunea substanțială a concurenței în această industrie în continuă creștere. Beneficiile financiare pentru transportatori pot fi mari, dar riscurile pentru siguranța rutieră sunt și mai mari”, comentează secretarul grupului de lucru operațional ROAPDOL, Henk Jansen, de la Poliția Națională a Țărilor de Jos (Olanda).

Operațiunea Truck&Bus din februarie, în 16/19 țări 

Contrar așteptărilor de participare scăzută a țărilor membre ROADPOL, pe fondul pandemiei de coronavirus, operațiunea a avut succes. În ciuda atenției pe care multe forțe de poliție au trebuit să o dedice aplicării măsurilor restrictive de pandemie COVID19, un total de 19/16 țări au luat parte la operațiunea Truck&Bus.

Nereguli la 1 din 3 camioane verificate

În timpul săptămânii de control din februarie, au fost constatate 72.451 încălcări (camioane: 66.919, autobuze: 5.532). În 1.889 cazuri (1.769 camioane și 120 autobuze), călătoria ulterioară trebuia interzisă până la refacerea stării corespunzătoare a vehiculelor sau a încărcăturii.

Henk Jansen, de la Poliția Națională din Olanda (sursă foto: ROADPOL)

Rata încălcărilor a fost de 26,93% pentru transportul de marfă și de 4,57% pentru autobuze. „Pentru traficul de marfă, aceasta înseamnă că a fost constatată o încălcare în aproape 1 din 3 camioane verificate. Din fericire, acest număr este mai mic pentru autobuze. Acest lucru arată că traficul de marfă reprezintă un risc major pentru siguranța rutieră și că monitorizarea este încă necesară”, a comentat ofițerul Jansen.

El a explicat rata ridicată a încălcărilor cu standardul foarte ridicat de formare a polițiștilor europeni în domeniul controlului traficului greu. Cele mai multe încălcări (11.061 de șoferi, 10.773 de camioane și 288 de autobuze) au fost constatate în domeniile vitezei, neregulilor tehnice, centurilor de siguranță și altor norme de siguranță și legi privind documentele vehiculelor pentru autobuze și în domeniile vitezei, tehnicii și legislației privind timpul de conducere și de odihnă, ceea ce înseamnă că și-au condus vehiculul mai mult decât este permis legal fără a respecta pauzele obligatorii. „Din păcate, au fost găsiți și 116 șoferi care participau sub influența alcoolului la traficul rutier, precum și 34 de șoferi sub influența drogurilor”, a dezvăluit Jansen.

POLIISI.F (sursă foto: ROADPOL)

Riscuri

„Coliziunile care implică vehicule de marfă au de obicei consecințe deosebit de grave. Principalele cauze ale accidentelor sunt viteza, asigurarea insuficientă a mărfurilor, oboseala șoferului și defectele tehnice ale vehiculelor, toate acestea fiind contracarate de verificări”, a explicat expertul. În 4.077 de cazuri (3 969 camioane, 108 autobuze) au fost găsite defecte tehnice grave, iar 2.072 camioane și 84 autobuze aveau depășită încărcătura. Totodată, marfa nu a fost bine asigurată pe 1 315 camioane.

În cazul autobuzelor controlate, cele mai multe încălcări au fost observate la neutilizarea centurii de siguranță (438), viteza excesivă (1.342) și defectele tehnice (108). Și 288 de șoferi de autobuz depășiseră timpii de conducere autorizați legal.

Discuţii

În plus față de sancționarea încălcărilor, șoferii au fost informați și de către ofițeri cu privire la riscul acestor nereguli, cum ar fi asigurarea insuficientă a încărcăturii, lipsa centurii de siguranță sau oboseala din cauza depășirii timpilor de conducere. „Se poartă, de asemenea, discuții cu privire la problema în continuă creștere a distragerii atenției, în special prin utilizarea telefoanelor mobile sau a altor dispozitive electronice, care ar trebui, de asemenea, contracarate în timpul acestor verificări. Rezultatele operațiunii arată că inspecțiile în zona traficului de mărfuri grele și a transportului de călători sunt încă o abordare importantă pentru îmbunătățirea siguranței traficului”, a conchis Henk Jansen, de la Poliția Națională din Olanda.

Următoarea operațiune ROADPOL Truck&Bus va avea loc în perioada 10-16 mai 2021.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.