ROCA Investments anunță exit-ul cu succes din cadrul Romcargo Maritim, după un proces de restructurare derulat pe o perioadă de 3 ani, în plin context pandemic. Romcargo este astăzi o companie solidă din punct de vedere financiar și operațional, cu un profit estimat de 0,84 milioane de euro, la nivelul anului 2022.
Precizările transmise ZIUA CARGO:
Acțiunile deținute de ROCA Investments, un brand fondat de Impetum Group și compania cea mai dinamică de private equity din România, au fost recent achiziționate de către unul dintre acționarii existenti ai Romcargo, iar profitul rezultat în urma tranzacției se ridică la 3 milioane de euro, cu o rată a rentabilității (IRR) de 72%.
Romcargo reprezintă cea de-a cincea investiție pentru compania de private equity – o companie preluată în 2019, Romcargo a revenit pe profit după primul an de la preluare, iar după 3 ani aceasta a devenit o companie solidă din punct de vedere financiar și operațtional, în urma unui amplu proces de transformare la nivel comercial, operațional, financiar și de management. Astăzi, Romcargo gestionează toate importurile și exporturile maritime importante ale unor branduri auto importante precum Dacia sau Ford, procesul de restructurare a fost unul dintre cele mai complexe de pe piața românească, până în prezent.
Rudolf Vizental, CEO și co-fondator ROCA Investments: „Modelul de investiții ROCA Investments este buy and build – investim în companii cu scopul de a le dezvolta, nu de a le vinde. Dezvoltarea de holdinguri specializate, în paralel, în tot acest timp și nevoia de focus pe domeniile strategice din portofoliu duc însă la o nevoie de a face alegeri în anumite momente – inclusiv alegerea de vinde, pentru a permite companiei să se dezvolte în continuare. Focusul ROCA Investments rămâne dezvoltarea holdingurilor de industrie și agricultură, în dorința noastră de a deveni tot mai specializați. Felicităm echipa Romcargo, alături de care am format un tandem excelent și alături de care semnăm nu doar o o poveste similară Cenușăresei moderne, ci și una dintre cele mai de succes povești din business-ul românesc. Ne bucurăm să vedem că pariul nostru cu oportunitatea, acolo unde alții văd doar riscuri, se reconfirmă și aici”.
Operatorul portuar Romcargo Maritim gestionează peste 90% din fluxurile maritime de vehicule pentru pasageri și utilitare din România și operează cel mai mare terminal Ro-Ro din Portul Constanța. Compania a generat un volum total de business în 2022 de 3,67 mil euro cifra de afaceri. La momentul preluării, compania avea datorii de 2,5 mil euro și o pierdere netă în valoare de 0,45 mil euro.
ROCA Investments continuă dezvoltarea și scalarea portofoliului existent, cu focus pe cele două sectoare economice strategice în care s-a specializat: industria, prin holdingul ROCA Industry și agricultura, prin holdingul ROCA Agri RDF. Cele două holdinguri din portofoliul ROCA totalizează în acest moment 15 companii active, între care unele cu prezență semnificativă în Europa. Un brand fondat de Impetum Group, ROCA Investments este o companie de private equity, cu specific de acționar majoritar, specializată în preluarea companiilor antreprenoriale de dimensiune medie și transformarea acestora în performeri în sectoarele strategice în care activează.